9 definiţii pentru abilitare :
ABILITÁRE, abilitări, s.f. (Rar) Acţiunea de a abilita şi rezultatul ei. – V. abilita.
abilitáre s. f., g.-d. art. abilitării; pl. abilitări
ABILITÁRE s.f. Acţiunea de a abilita şi rezultatul ei. [< abilita].
A ABILIT/Á ~éz tranz. (persoane) A aprecia acordând un titlu, un grad, un drept. /<germ. habilitieren, lat. habilitare
ABILITÁ, abilitez, vb. I. Tranz. 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici. – Din germ. habilitieren.
ABILITÁ vb. v. autoriza, delega, împuternici, învesti.
abilitá vb., ind. prez. 1 sg. abilitéz; 3 sg. şi pl. abiliteáză
ABILITÁ vb. I. tr. A da cuiva un anumit titlu, un grad etc., a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune. [P.i. -tez. / < germ. habilitieren, cf. lat. habilitare].
abilitá vb. tr. 1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs. 2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici. (< germ. habilitieren, lat. habilitare)