10 definiţii pentru abjurare :
ABJURÁRE, abjurări, s.f. Acţiunea de a abjura şi rezultatul ei. – V. abjura.
ABJURÁRE s. abjuraţie, lepădare, renegare. (~ a unei doctrine.)
abjuráre s. f. → jurare
ABJURÁRE s.f. Renegare, renunţare publică (la o idee, la o doctrină etc.); abjuraţie. [< abjura].
ABJURÁ, abjúr, vb. I. Tranz. A renega public o credinţă religioasă, o doctrină, o părere etc. – Din fr. abjurer, lat. abjurare.
ABJURÁ vb. a se lepăda, a renega. (A ~ de la o credinţă.)
abjurá vb., ind. prez. 1 sg. abjúr, 3 sg. şi pl. abjúră
A ABJURÁ abjúr tranz. (doctrine, concepţii, etc.) A renega în mod public. /<lat. abjurare, fr. abjurer
ABJURÁ vb. I. tr. (Rar) A renega public o religie. ♦ A renunţa la o doctrină, la o părere etc. [< fr. abjurer, lat. abiurare].
abjurá vb. tr. a renega public o credinţă, o doctrină, o opinie. (< fr. abjurer, lat. abiurare)