14 definiţii pentru acceptare :
ACCEPTÁRE, acceptări, s.f. Acţiunea de a accepta şi rezultatul ei. ♦ Consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliţă prin care semnatarul se obligă să plătească la scadenţă suma din poliţa respectivă. ♦ Manifestare a voinţei de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.
ACCEPTÁRE s. 1. v. aprobare. 2. v. admitere. 3. admitere, recunoaştere. (~ unui alt punct de vedere.)
Acceptare ≠ dezaprobare, renunţare, respingere
acceptáre s. f., g.-d. art. acceptării; pl. acceptări
ACCEPTÁRE s.f. Acţiunea de a accepta şi rezultatul ei; primire, consimţire. ♦ (Cont.) Consimţământul întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare; ordinul dat băncii pentru achitarea documentului de plată acceptat. [< accepta].
ACCEPTÁRE s. f. 1. acţiunea de a accepta. 2. (cont.) consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept. 3. (jur.) manifestare a voinţei de a dobândi un drept, o moştenire, o ofertă. (< accepta)
ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimţi să...; a admite, a aproba, a încuviinţa. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.
ACCEPTÁ vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimţi. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaşte. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăşi.
A accepta ≠ a dezaproba, a refuza, a renunţa, a respinge
acceptá vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. şi pl. accéptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. accépte
A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, poliţe etc.) A primi în vederea achitării. /<fr. accepter, lat. acceptare
acceptá (acceptát, át), vb. – A fi de acord, a admite. < Fr. accepter. – Der. accept, s.n., din germ. Akzept care coincide cu pers. I de la accepta; acceptabil, adj.; acceptant, s.m. (persoană care acceptă); accepţiune, s.f.
ACCEPTÁ vb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimţi, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare].
ACCEPTÁ vb. tr. a primi, a consimţi, a fi de acord. (< fr. accepter, lat. acceptare)