17 definiţii pentru adanci :



ADẤNC, -Ă, (1) adânci, adj., (II) adâncuri, s.n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavităţi sau lucruri concave) Al cărui fund se află la o distanţă (relativ) mare de marginea de sus, de suprafaţă; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ♢ Expr. (A ajunge, a trăi etc.) până la adânci bătrâneţe = (a trăi) până la o vârstă înaintată. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se află sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontală). Rădăcină adâncă. ♦ Greu de străbătut; compact, des; întins, vast. Pădure adâncă. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare că vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzaţii, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecăciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Făcut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care ţine de esenţa, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desăvârşit, deplin, total. O linişte adâncă. II. S.n. 1. Parte adâncă, adâncime (considerată vertical); loc situat departe (spre interior), străfund. ♢ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al fiinţei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prăpastie, abis. 2. (La pl.) Depărtare mare; spaţiu întins; p. ext. loc ascuns, aşezat departe. – Lat. aduncus.

ADÂNC adj., s. 1. adj. afund, profund, (rar) adâncos. (Oceanul ~.) 2. adj. mare. (O apă ~.) 3. s. adâncime, afund, fund, profunzime, străfund. (Din ~ul lacului.) 4. s. adâncime, afund, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiş, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) maţe (pl.). (În ~ul pământului.) 5. s. v. prăpastie. 6. adj. compact, dens, des, greu, gros. (Întuneric ~, ceaţă ~.) 7. adj. intim, lăuntric, profund. (Natura ~ a unui fenomen.) 8. adj. v. absolut. 9. adj. v. esenţial. 10. adj. v. gros. 11. adj. v. profund. 12. adj. intens, mare, profund, putenic, viu. (O impresie, o emoţie ~.) 13. adj. v. acut. 14. adj. greu, profund. (Un somn ~.)

Adânc ≠ simplist, superficial

adânc adj. m., f. adâncă; pl. m. şi f. adânci

adânc s. n., pl. adâncuri

ADÂNC1 adv. 1) Spre interior. A săpa ~. 2) Cu intensitate; afund; tare. A dormi ~. A suspina ~. 3) Cu respect. A se închina ~. 4) În mod amănunţit; detaliat. A cerceta ~. /<lat. aduncus

ADÂN//C2 ~că (~ci) 1) Care are fundul departe de suprafaţă. Apă ~că. Farfurie ~că. 2) Care se află sau se extinde departe. Rădăcină ~că. 3) Care se caracterizează prin intensitate mai mare. Linişte ~că. Somn ~. Suspin ~. 4) (despre voce, timbru, ton) Care se caracterizează prin profunzime; grav; jos. /<lat. aduncus

ADÂNC3 ~uri n. Loc situat la adâncime; străfund. ♢ Din ~ul inimii din toată inima. /<lat. aduncus

ADÂNCÁ vb. I. v. adânci.

ADÂNCÍ, adâncesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) face mai adânc, a (se) săpa în adâncime. 2. Refl. A pătrunde în adâncime, a înainta spre interior; a se face nevăzut. S-a adâncit în pădure. ♦ Fig. A se cufunda (în...), a fi absorbit (de...). 3. Tranz. Fig. A cerceta, a studia, a analiza în profunzime, a aprofunda. A adânci o problemă. 4. Refl. Fig. A se intensifica. [Var.: adâncá vb. I] – Din adânc.

ADÂNCÍ vb. 1. v. afunda. 2. a se afunda, a se cufunda, a se înfunda, (Transilv.) a se zgăura. (Ochii i s-au ~ în cap.) 3. v. căsca. 4. a (se) agrava, a (se) amplifica, a creşte, a (se) intensifica, a (se) mări, a spori, (fig.) a (se) ascuţi. (Disensiunile s-au ~.)

ADÂNCÍ vb. v. aprofunda.

adâncí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adâncésc, imperf. 3 sg. adânceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. adânceáscă

A ADÂNC//Í ~ésc tranz. 1) A face mai adânc. ~ o fântână. 2) A cerceta profund; a studia serios; a aprofunda. ~ o teză. 3) (idei, teorii etc.) A completa cu idei noi; a aprofunda; a dezvolta. /Din adânc

A SE ADÂNC//Í mă ~ésc intranz. 1) A intra în adâncime; a înainta spre interior. ~ în livadă. ~ în pământ. 2) fig. A se lăsa cuprins (de ceva); a se cufunda. ~ în lectură. ~ în amintiri. 3) fig. A se desfăşura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se accentua. Vrajba se ~eşte. /Din adânc

adânci, adâncesc v.t. a spinteca cu cuţitul (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

adînc (-că), adj. – Profund. – Mr. adîncu, megl. dăncá (‹ adîncat). < Lat. ăduncus „concav” (Puşcariu 25; Candrea-Dens., 17; Tiktin), cf. sp. adunco. Se pleacă în general de la var. vulg. ădancus (REW 144; DAR; Rosetti, I, 161), pentru a se explica apariţia lui î; Candrea-Dens. o explică prin formele în care u era aton. Fără să fie imposibile, ambele supoziţii sînt inutile, căci rezultatul lui ăduncus este normal să fie adînc, cf. longolîngă, suntsînt. Adînc, s.n. (adîncime); adînca (var. adînci), vb. (a adînci); adîncătură, s.f. (adîncitură); adîncime, s.f.; adîncit, adj. (înfundat; îngrijorat; dus pe gînduri). Adînca, vb., înv., a fost înlocuit prin adînci, datorită conjug. incoative, care pare cea mai adecvată sensului lui adîncesc.


Powered by Rimeaza.org