9 definiţii pentru ademenire :
ADEMENÍRE, ademeniri, s.f. Acţiunea de a ademeni şi rezultatul ei; ademeneală; (concr.) faptă sau vorbă prin care se ademeneşte. [Var.: (reg.) adimeníre s.f.] – V. ademeni.
ADEMENÍRE s. 1. v. tentaţie. 2. v. înşelare. 3. v. seducere.
ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri
ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înşelătoare; a înşela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. a d o m á n y.
ADEMENÍ vb. 1. v. tenta. 2. v. înşela. 3. v. seduce.
A ademeni ≠ a dezgusta
ademení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ademeneáscă
A ADEMEN//Í ~ésc tranz. 1) A atrage prin calităţile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relaţii sexuale prin promisiuni false; a seduce; a înşela. 3) rar A face să se amăgească, recurgând la diverse mijloace necinstite; a păcăli; a înşela; a amăgi. 4) fig. A atrage de partea sa prin şiretlicuri; a prinde în mreje; a capta; a captiva. /cf. ung. adomány
ademení (ademenésc, ademenít), vb. – 1. A înşela. – 2. A ispiti, a tenta. < Mag. adomany „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s.f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor).