9 definiţii pentru afum :



AFÚM s.n. (Rar) Miros caracteristic al afumăturilor. – Din afuma (derivat regresiv).

afúm s. n.

AFUMÁ, afúm, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spaţiu închis pentru a distruge sau a alunga vietăţile dinăuntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. şi refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum. ♦ Tranz. (Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricaţie. 4. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta uşor; a se ameţi. – Lat. affumare (= adfumare).

AFUMÁ vb. v. ameţi, chercheli, fumega, îmbăta, turmenta.

afumá vb., ind. prez. 1 sg. afúm, 3 sg. şi pl. afúmă

A AFUMÁ afúm 1. tranz. 1) (alimente) A expune la fum în vederea conservării. 2) (încăperi, spaţii închise) A umple cu fum pentru a distruge sau pentru a alunga anumite vietăţi. 3) A face să se afume. 2. intranz. (despre sobe, plite etc.) A scoate fum. /<lat. affumare

A SE AFUMÁ mă afúm intranz. 1) (despre pereţi, vase etc.) A se acoperi cu un strat de fum. 2) (despre mâncăruri) A căpăta gust şi miros neplăcut de fum (în timpul preparării la foc). 3) fig. fam. (despre persoane) A se îmbăta uşor; a se ameţi; a se chercheli; a se aghesmui. /< lat. affumare

afumá (afúm, afumát), vb. – 1. A expune la fum. – 2. A fumega, a scoate fum. – 3. A se ameţi, a se chercheli. Mr. afum. Lat. affumāre (Puşcariu 35; Candrea-Dens., 679; REW 208; DAR); cf. it. affumare, prov., cat., port. afumar, sp. ahumar. Cf. fum. Der. afumat, adj. (ameţit, cherchelit), cf. Iordan, BF, VI, 160, şi can. ajumado; afumată, s.f. (varietate de struguri); afumător, s.n. (utilaj pentru producerea fumului în vederea liniştirii familiei de albine); afumătoare, s.f.; afumătură, s.f. (carne afumată).

afuma, afum v.r. a se îmbăta uşor; a se ameţi (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)


Powered by Rimeaza.org