51 definiţii pentru albii :



ALBIÍ, pers. 3 albieşte, vb. IV. Refl. (Rar) A lua forma unei albii. – Din albie.

albií vb., ind. prez. 3 sg. albiéşte (sli. -bi-e-), imperf. 3 sg. albiá (sil. -bi-a); conj. prez. 3 sg. şi pl. albiáscă; ger. albiínd (sil. -bi-ind)

!albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéşte (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 să se albiáscă; ger. albiíndu-se (-bi-in-)

ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zăpezii, a laptelui; (despre culori) ca zăpada, ca laptele. ♢ Carne albă = carne de pasăre sau de peşte. Hârtie (sau coadă) albă = hârtie care nu a fost scrisă. Rând alb = spaţiu nescris între două rânduri scrise. Armă albă = armă cu lamă de oţel. Rasă albă = unul dintre grupurile de popoare în care este împărţită, convenţional, omenirea şi care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. ♢ Expr. Alb la faţă = palid. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici albă, nici neagră = a) nici aşa, nici aşa; b) fără multă vorbă; deodată. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care aparţine rasei albe. ♦ Cărunt. ♢ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necăji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) până la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ♢ Nopţi albe = nopţi luminoase, obişnuite în perioada solstiţiului de vară în regiunile situate între paralelele 50° şi 65° nord şi sud, în care nu se produce întunecare completă, din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. Noapte albă = noapte petrecută fără somn. (Rar) Zile albe = viaţă tihnită, fericită. (În basme) Lumea albă = lumea reală. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fără rimă. II. S.m. Denumire dată, după revoluţia franceză, contrarevoluţionarilor şi conservatorilor. III. S.n. 1. Culoare obţinută prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisă mai sus. ♢ Expr. Negru pe alb = asigurare că cele spuse sunt adevărate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscăli un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplină. 2. Obiect, substanţă etc. de culoare albă (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotică. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruză. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S.m. Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (I 1) cu prolificitate şi precocitate ridicate, crescute pentru producţia de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepă. V. S.f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

ALB adj., s. 1. adj. (poetic) dalb. (Cal cu coama ~.) 2. adj. coliliu. (Om cu părul ~.) 3. s. (CHIM.) alb de balenă v. spermanţet; alb de barită v. sulfat de bariu; alb de plumb = ceruză, (înv.) ştiubeci; alb de titan v. bioxid de titan; alb de zinc v. oxid de zinc. 4. s. (ZOOL.) albul-mijlociu = york mijlociu. 5. adj. gol, nescris. (Rând ~ pe o foaie scrisă.)

Alb ≠ negru

alb adj. m., s. m., pl. albi; f. sg. álbă, pl. álbe

alb s. n.

ALB1 n. 1) Culoare obţinută prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeaţă. ♢ A semna în ~ a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe ~ nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanţă de această culoare. ~ul dinţilor. ♢ ~ul ochiului sclerotică. /<lat. albus

ALB2 ~ă (~i, ~e) 1) Care are culoarea zăpezii. ♢ Carne ~ă carne de pasăre (din regiunea pieptului) sau de peşte (răpitor). Noapte ~ă noapte de nesomn. Versuri ~e versuri fără rimă. Săptămâna ~ă săptămâna care precede postul mare când se mănâncă lactate. Ziua ~ă timpul când s-a luminat de-a binelea. /< lat. albus

alb (álbă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Puşcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. şi it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificaţia de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” şi „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s.f. (iapă albă; zori de zi); albeaţă, s.f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s.f. pl. (două beţişoare, folosite în jocul cu acelaşi nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s.m. (specie de iarbă); albeţ, s.m. (alburn); albeţe, s.f. (albeaţă); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunţi; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Puşcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi şi formaţie internă a rom., cf. înroşesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albineţ, adj. (cu faţa albă; bălai); albişor, adj. (albicios); albişor, s.m. (ban de argint; peşte, obleţ; se spune despre anumite varietăţi de struguri, de prune, de ciuperci); albiţă, s.f. (peşte, obleţ; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albeşte); albitorie, s.f.; albitură, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spaţiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginţi; peşte, plătică, babuşcă); albiu, adj.; albuş, s.n. (substanţă albă care înconjoară gălbenuşul la ou; în Trans.şi Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s.f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albeşte). Alburn menţionat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeaţă, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanţă. Albişoară (Puşcariu, Dacor., III, 596 şi REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albişoară, cf. albişor. Pentru albulus în rom., cf. abur.

ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. şi tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenţi oxidanţi sau reducători pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugând pigmenţii naturali. ♦ A colora uşor în albastru un produs textil pentru a obţine un efect de alb intens. ♦ A decolora, parţial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încărunţi; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieşi în evidenţă, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A străluci. – Din alb.

ALBÍ vb. 1. a (se) înălbi, (reg.) a (se) bili. (~ pânza.) 2. v. încărunţi.

A (se) albi ≠ a (se) înnegri

albí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. albésc, imperf. 3 sg. albeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. albeáscă

A ALB//Í ~ésc 1. tranz. A face să se înălbească. 2. intranz. A se vedea alb (pe un fond închis); a bate în alb. /Din alb

A SE ALB//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoare albă. 2) A pierde culoarea iniţială sub acţiunea unor factori externi (soare, ploi). 3) fig. (fiinţe) A face să devină cărunt; a încărunţi. /Din alb

albi s.m. pl. bani (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

ÁLBIE, albii, s.f. 1. Vas lunguieţ, făcut din lemn cioplit sau din doage asamblate; covată, copaie. ♢ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de câini) = a insulta (pe cineva) cu vorbe grele, a batjocori rău (pe cineva). 2. Porţiune a unei văi, acoperită permanent sau temporar cu apă; matcă. – Lat. alvea.

ÁLBIE s. 1. copaie, covată, (pop.) postavă, (reg.) moldă, (Mold. şi Bucov.) balie, (Transilv.) spălător. (~ de rufe.) 2. curs, matcă, vad, (pop.) făgaş, pat, (înv. şi reg.) scursură, (reg.) vale, (înv.) scafă. (A trecut uşor ~ râului.)

álbie s. f., art. álbia, g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (sil. -bi-i-)

ÁLBI//E ~i f. 1) Vas lunguieţ, de lemn sau de metal, folosit la spălatul rufelor, scăldatul copiilor etc. 2) Făgaş al unei ape curgătoare; matcă. ~a unui râu. [ G.-D. albiei; Sil. -bi-e] /<lat. alvea

álbie (álbii), s.f. – 1. Matcă a unui rîu. – 2. Covată, copaie, vas făcut dintr-un trunchi scobit. Lat. alveus, pop. albea (Puşcariu 58; Candrea-Dens., 43; REW 320; DAR; Graur, BL, V, 87); cf. mil. albio, ven., tarent. albi, piem. arbi, fr. auge (it., sp., port. alveo sunt neol.). Rezultatul normal trebuia să fie *albiu, pe al cărui pl. albii s-a format din nou un s. albie (ca săbii-sabie); după DAR, forma de sing. se explică printr-un pl. n. *alvia. Pentru sensul 2, cf. glosa din CGL „alveus, lignum excavatum in quo lavantur infantes”. -Der. albier, s.m. (persoană care face albii); albioară, s.f. (albiuţă), pe care Candrea-Dens., 44, îl pun inutil în legătură cu lat. alveola. Din rom. provine rut. alibijka (Candrea, Elemente, 404).

!álbie (-bi-e) s.f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)

ALBÍU, -ÍE, albii, adj. (Rar) Albicios. – Alb + suf. -iu.

ALBÍU adj. v. albicios.

albíu adj. m., f. albíe; pl. m. şi f. albíi

ALBUL ÓCHIULUI s. v. sclerotică.

ápă álbă (cataractă) s. f. + adj.

BÂTLAN ÁLB s. v. egretă, stârc alb.

CEAPĂ-ÁLBĂ s. v. praz.

ERODIU ÁLB s. v. egretă, stârc alb.

FLUTURE-ÁLB s. v. albiliţă, fluture-de-varză.

flúture-álb s. m.

FURNICĂ ÁLBĂ s. v. termită.

iárbă-álbă s. f.

LEMN-ÁLB s. v. salcâm.

LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE s. v. hurmuz.

MOLOTRU ÁLB s. v. sulfină.

plop alb s. m. + adj.

POALĂ-ÁLBĂ s. v. leucoree.

poálă-álbă s. f.

PRAF ÁLB s. v. cocaină.

PRONTOSIL ÁLB s. v. sulfanilamidă.

RAPIŢĂ ÁLBĂ s. v. muştar.

ROTOŢELE-ÁLBE s. pl. v. strănutătoare.

ROTOŢELE-ÁLBE s. pl. (BOT.; Achillea ptarmica) (reg.) strănutătoare, iarbă-de-strănutat.

rotoţéle-álbe s. f. pl.

STÂRC ALB MÍC s. v. bâtlan mic.

urs alb s. m. + adj.

URZICĂ ÁLBĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.


Powered by Rimeaza.org