11 definiţii pentru aluna :



ALÚN, aluni, s.m. Arbust cu frunze rotunde, păroase pe dos, cu flori monoice, cele mascule sub formă de amenţi, şi cu fructe comestibile (Corylus avellana). – Din alună.

ALÚN s. (BOT.; Corylus avellana) (reg.) tufă.

alún s. m., pl. alúni

ALÚN ~i m. Arbust cu frunze păroase ovale, ascuţite la vârf şi cu fructe comestibile de formă sferică sau ovoidală. /Din alună

ALÚNĂ, alune, s.f. Fructul alunului, de formă sferică sau ovoidală, cu un mic cioc, având la bază un înveliş verde în formă de degetar. ♢ Alună de pământ (sau americană) = plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din America de Sud, cu flori galbene, cultivată pentru seminţele sale comestibile şi uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formează în pământ (de unde vine şi numele) şi conţine substanţe grase şi substanţe proteice; arahidă (Arachis hypogaea). – Lat. *abellona (= abellana [nux]).

ALÚNĂ s. (BOT.) alună americană v. alună de pământ; alună de pământ = arahidă, alună americană.

ALÚNĂ s. v. cartof.

alúnă s. f., g.-d. art. alúnei; pl. alúne

ALÚN//Ă ~e f. Fructul alunului. /<lat. abellona

alúnă (-ne), s.f. – Fructul alunului. – Mr. allună, istr. alure. Lat. *abĕllona, de la abĕllāna (Puşcariu 70; Candrea-Dens., 51; REW 17; DAR). Din forma normală provin it. avellana, v. fr. avelaine, sp. avellana, cat. vellana, astur. ablana, port. avella; prin forma incertă se explică tarent. alońę, prov. aulona, lion. alonn. Pentru fonetism, cf. şi Meyer-Lübke, Dacor., III, 643. Der. alun, s.m., formaţie regresivă, ca prună-prun, dudă-dud etc.; aluna, vb. (a căsca ochii, a se holba); alunar, s.m. (aluniş; rozătoare, pîrş; pasăre, gaiţă de munte; luna iulie), al cărui ultim sens constituie o coincidenţă curioasă cu ngr. ἀλωνάρις „iulie” din gr. ἀλωνεύομαι (Puşcariu 70); dar prezenţa lui -u- arată că imaginaţia pop., luînd acest cuvînt din ngr., l-a asociat cu familia lui alună; alunel, s.n. (dans popular); aluniş, s.n. (desiş de aluni); alunească, s.f. (dans de nuntă), confuzie cu nunească; aluniu, adj. (de culoarea alunei). Aluniţă (var. alunică, alunea), s.f., considerat de DAR drept dim. de la alună, a fost apoi semnalat de Puşcariu, Dacor., I, 225 (cf. REW 19 şi Puscariu, Lr., I, 17), drept der. al bg. lunica „aluniţă”, de la luna „lună”. Ca în alte cazuri, contrariul pare mai sigur, căci bg. lunica nu este suficient pentru a explica cuvîntul rom. şi var. sale. Cf., totuşi, tc. aluné „aluniţă”, citat de Popescu-Ciocănel, 11.

alună, alune s.f. testicul (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)


Powered by Rimeaza.org