10 definiţii pentru animalele :
ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s.n., adj. 1. S.n. Fiinţă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simţi şi de a se mişca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S.n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis.
ANIMÁL s. creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, lighioană, necuvântător, vietate, vieţuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.)
animál adj. m., pl. animáli; f. sg. animálă, pl. animále
animál s. n., pl. animále
ANIMÁL1 ~ă (~i, ~e) Care ţine de animale; propriu animalelor. Regn ~. /<lat. animal, animalis, fr. animal
ANIMÁL2 ~e n. 1) Fiinţă înzestrată cu facultatea de a simţi şi de a se mişca; vietate; vieţuitoare. ~ de pradă. 2) fig. Om grosolan, stăpânit de instincte animalice. /< lat. animal, animalis, fr. animal
animál (animále), s.n. – Fiinţă, vietate, jivină, dobitoc. Fr. animal; cf. nămaie. – Der. (din fr.) animalic, adj.; animalcul, s.n.; animalitate, s.f. (lipsă de simţire; viaţă animală).
ANIMÁL s.n. 1. Fiinţă care are organe de simţ, de mişcare, sistem nervos etc. 2. (Fig.) Om josnic, stăpânit de instincte proprii animalelor. // adj. De animal, referitor la animale, propriu animalelor. [Cf. fr. animal, it. animale, germ. Animal < lat. animal].
ANIMÁL I. s. n. 1. fiinţă care are organe de simţ, de mişcare, sistem nervos etc. 2. (fig.) om josnic, stăpânit de instincte. II. adj. de animal, propriu animalelor. (< fr., lat. animal)
animal, animale s.n. femeie frumoasă (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
Powered by Rimeaza.org