8 definiţii pentru articula :



ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunţa, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulaţii. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULÁ vb. 1. v. pronunţa. 2. v. scoate. 3. a se încheia. (Locul unde se ~ un os.)

A articula ≠ a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bălmăji, a îndruga, a mormăi

articulá vb., ind. prez. 3 sg. articuleáză

A ARTICUL//Á ~éz tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a pronunţa. 2) (substantive) A prevedea cu articol. /<fr. articuler, lat. articulare

A SE ARTICUL//Á se ~eáză intranz. (despre sunete) A se uni prin articulaţie. /<fr. articuler, lat. articulare

ARTICULÁ vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulaţie. [< fr. articuler, cf. lat. articulare].

ARTICULÁ vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ♢ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a ataşa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulaţie. (< fr. articuler, lat. articulare)


Powered by Rimeaza.org