14 definiţii pentru bancruta :
BANCRUTÁ, bancrutez, vb. I. Intranz. A da faliment. – Din germ. bankrottieren.
BANCRUTÁ vb. v. falimenta.
bancrutá vb. (sil. mf. banc-), ind. prez. 1 sg. bancrutéz, 3 sg. şi pl. bancruteáză
A BANCRUT//Á ~éz intranz. A suferi o bancrută; a da faliment. [Sil. banc-ru-] /<germ. bankrottieren
BANCRUTÁ vb. I. intr. A da faliment. [Cf. germ. bankrottieren].
!bancrutá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 bancruteáză
BANCRUTÁ vb. intr. a da faliment. (< germ. bankrottieren)
BANCRÚTĂ, bancrute, s.f. Faliment însoţit de nereguli financiare făcute în dauna creditorilor; crah. – Din fr. banqueroute.
BANCRÚTĂ s. v. faliment.
bancrútă s. f. (sil. mf. banc-), pl. bancrúte
BANCRÚT//Ă ~e f. ec. Stare a unui debitar care nu-şi poate plăti datoriile sau nu-şi poate respecta angajamentele; faliment. ~ simplă. ♢ ~ frauduloasă bancrută datorată unei gestionări incorecte. [Sil. banc-ru-] /<fr. banqueroute, germ. Bankrotte
BANCRÚTĂ s.f. Situaţie a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment. [< fr. banqueroute, cf. germ. Bankrott, it. bancarotta < banco – bancă, rotto – rupt].
!bancrútă s. f., g.-d. art. bancrútei; pl. bancrúte
BANCRÚTĂ s. f. situaţie a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment. (< fr. banqueroute, it. bancarotta)