6 definiţii pentru beatitudine :



BEATITÚDINE s.f. (Livr.) Stare de fericire deplină. [Pr.: be-a-] – Din lat. beatitudo, -inis. Cf. fr. b é a t i t u d e.

BEATITÚDINE s. v. fericire.

beatitúdine s. f. (sil. be-a-), g.-d. art. beatitúdinii

BEATITÚDINE f. Stare de fericire deplină; euforie; extaz. [G.-D. beatitudinii; Sil. be-a-] /<lat. beatitudo, ~inis

BEATITÚDINE s.f. Stare de fericire deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferenţă faţă de situaţiile şi întâmplările din jur. [< lat. beatitudo, cf. fr. béatitude].

BEATITÚDINE s. f. 1. stare de fericire deplină. 2. stare patologică de euforie permanentă. (< lat. beatitudo, fr. béatitude)


Powered by Rimeaza.org