11 definiţii pentru bine :



BÍNE adv., s.n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învăţătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situaţie prielnică. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau aţi) venit (sănătos, sănătoşi)! ♢ (Referitor la sănătate) A se simţi bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ţi-e bine? = a) (ce), nu eşti sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), eşti nebun? nu eşti în toate minţile? 2. În concordanţă cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porţi bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. şi ir.) Bine ţi-a făcut! = aşa trebuia, aşa se cuvenea să-şi facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanţă cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă şi dansează bine. Cu rochia asta iţi şade bine.Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeş(ă). ♦ În concordanţă cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că aşa stau lucrurile. Să ştiu bine că mor, şi nu mă las până nu-mi aflu dreptatea!De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmaţii) Bine, am să procedez cum vrei tu! ♢ Expr. (Că) bine zici = (că) zici aşa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenţie. Uită-te bine şi învaţă. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani şi mai bine. ♦ Mult şi prielnic. A plouat bine. A mâncat şi a băut bine. II. S.n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ♢ Om de bine = om care acţionează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ♢ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ţi (sau să vă) fie de bine! = a) să-ţi (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greşit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândeţe, cu înţelegere, cu bunăvoinţă faţă de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca ştiinţă. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. Agathos, germ. das Gut).

BÍNE adv., adj., s., interj. 1. adv. v. plăcut. 2. adj. v. prezentabil. 3. adv. v. prieteneşte. 4. adv. v. comod. 5. adv. cumsecade, (înv. şi reg.) tare. (Să-l repare ~.) 6. adv. corect, just. (Ai procedat ~.) 7. adv. v. exact. 8. adv. clar, desluşit, distinct, lămurit, limpede, (reg.) răzvedit. (Vede ~.) 9. v. tare. 10. s. v. binefacere. 11. interj. v. bravo!

Bine ≠ rău, prost

bíne adv.

bíne s. n., art. bínele

BÍNE1 adv. 1) În mod favorabil; în mod prielnic. ♢ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (să...) a(-i) veni cuiva la îndemână. 2) Aşa cum se cere; după toate regulile. A lucra ~. 3) În mod corect şi frumos. A scrie ~. A cânta ~. 4) În concordanţă deplină cu realitatea; cu precizie; exact. A şti ~. ♢ Că ~ zici ai dreptate. A şti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a şti ceva dinainte. 5) Plin de sănătate; sănătos. 6) În cantitate îndestulătoare; destul; îndeajuns; suficient. A mânca ~. ♢ Mult şi ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propoziţii aprobative) Îmi convine; de acord. ♢ Ei ~! fie! Ba ~ că nu! desigur; se înţelege. /<lat. bene

BÍNE2 n. 1) Ceea ce este pozitiv (util, favorabil, prielnic etc.); faptă bună. ♢ Cu ~le cu blândeţe şi cu bunăvoinţă. A-i face cuiva ~ a ajuta pe cineva. A-i face cuiva ~ cu ceva a împrumuta pe cineva cu ceva. 2) Stare de satisfacţie. A ajunge la ~. /<lat. bene

bíne adv. – 1. Perfect, în mod sau în cantitate satisfăcătoare. – 2. Aşa cum se cuvine, potrivit. – 3. Da, într-adevăr, aşa e (formulă de aprobare). – 4. (Fam.) Elegant, fercheş, arătos (cu acest sens se foloseşte numai ca adj.) – 5. (S.m.) Bunăstare, fericire. – 6. (S.m.) Avere, bunuri. – 7. Beneficiu (împreună cu vb. a face). – 8. Element care intră în compunerea unui anumit număr de cuvinte, pentru a exprimă ideea de „bine”: binecredincios, binevesti; în general este traducere din gr. εὐ -. – Mr. gine, megl. bini, istr. bire. Lat. bĕnĕ (Puşcariu 203; REW 1028; Candrea-Dens., 160; DAR), cf. it. bene, prov. ben, fr., sp. bien, port. bem. Der. bineţe, s.f. (formulă de salut, bună ziua), de la formula de salut bine aţi venit sau bine v-am găsit (pentru posibilitatea de derivare a acestui cuvînt, megl. ghineaţă, megl. bineaţă, cu suf. -eaţă, cf. Pascu, Beiträge, 15); binişor, adv. (potrivit, aşa şi aşa; încet, cu băgare de seamă).

bínă s.f. (reg.) estradă, scenă.

!bíne crescút (dezvoltat bine) adv. + adj. (aluat ~)

bíne înţelés (înţeles bine) adv. + adj.


Powered by Rimeaza.org