7 definiţii pentru bleau :



BLEAU1 subst. (Reg.; în expr.) A nu zice nici bleau = a tăcea din gură, a nu (mai) scoate o vorbă. -Et.nec.

BLEAU2, bleauri, s.n. (Reg.) Tablă de fier care îmbracă osia carului. [Var.: bleah, bleav s.n.] – Din ucr. bljacha, germ. Blech.

BLEAU s. (TEHN.) (reg.) morcoaşă. (~ la osia carului.)

bleau (în expr.) s. n.

bleau (tablă) s. n., art. bleául; pl. bleáuri

bleáu s.m. invar. – Strop, pic; indică minimum ce se poate exprima (pentru a întări, prin absenţă, ideea de linişte). Creaţie expresivă (Iordan, BF, II, 181); coincide cu bg. ble, bljach (DAR). – Der. bleau, s.m. (animal cu urechile căzute); bleahă (var. blehaucă), s.f. (scroafă cu urechile căzute); blehăi (var. blehoti, bleheti), vb. (a lătra), prin intermediul unei asocieri curente între noţiunea de „gură” şi cea de „cîrpă”, cf. bleancă, fleancă, fleoarţă etc; bleaşcă, s.f. (palmă, lovitură; zgomot produs de căderea unui obiect moale şi umed), cf. fleaşcă; bleasc, s.n. (respiraţie, răsuflare; bale, salivă), al cărui ultim sens este din sl. blĕšku „strălucire, bale”, după DAR (explicaţie ce pare greşită, căci acest sens nu apare în sl., cf. Iordan, BF, II, 183); bleşti, vb. (a slobozi un cuvînt, a deschide pliscul; a vorbi cu dificultate, a îngăima); coincide, probabil datorită aceleiaşi surse expresive, cu bg. mlaštjă „a mesteca, a molfăi”; blescăi, vb. (a murdări cu pămînt, a noroi), cf. plescăi; bleocăi, vb. (a bîrfi, a şuşoti); bleoci, vb. (a vorbi, a lătră); bl(e)oşticăi, vb. (a merge cu greu printr-o mlaştină). Aceste cuvinte nu sînt în mod necesar der. direcţi de la bleau, însă par a ilustra aceeaşi intenţie expresivă. Cf. bleandă, bleg, bleot.

bleáu (bleáuri), s.n. – 1. Tablă albă. – 2. Tablă de fier care îmbracă osia carului, pentru evita atingerea cu butucul roţii – Var. bleav, bleach, blec. Germ. Blech „tablă albă”, cf. sb. plech, mag. pléh, rus. bljacha (Sanzewitsch 198; DAR). – Der. ble(h)ui, vb. (a pune obezi la roată).


Powered by Rimeaza.org