15 definiţii pentru brau :



BRÂU, (I) brâie, (II) brâuri s.n. I. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă ţăranii. ♦ Fâşie de ţesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi. ♦ Cingătoare lată pe care o poartă preoţii ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul (II); mijloc. 3. Ornament care înconjură uşile, ferestrele, faţadele etc. unei case. 4. Şir, lanţ (muntos, deluros etc.). II. (Cor.) Brâuleţ (2). [Var.: (pop.) brână s.f.] – Cf. alb. b r e s, b r e z i.

BRÂU s. 1. cingătoare, (pop.) chingă, (înv. şi reg.) taftur, (reg.) brânaci, (Ban. şi Bucov.) frânghie. (Cu ~ul se strânge mijlocul.) 2. mijloc, talie. (Grâul îi venea până la ~.) 3. v. brâuleţ. 4. v. dungă. 5. v. lanţ.

brâu (dans) s. n., art. brâul; pl. brâuri

brâu (cingătoare, parte a corpului omenesc, ornament, şir) s. n., art. brâul; pl. brâie

BRÂU2 ~ri n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc de către dansatori, care se prind unul de brâul altuia. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

BRÂ//U1 ~ie n. 1) Fâşie din piele sau din alt material care serveşte la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; curea; centură; cordon. ♢ A fi cu cuţitul la ~ a fi foarte bătăuş. 2) Fâşie lată, confecţionată, de obicei, din lână colorată, făcând parte din costumul naţional. 3) Fâşie lată purtată de preoţi, servind drept indice al gradului în ierarhia bisericească. 4) Parte a corpului omenesc dintre şolduri şi coaste; mijloc; talie; cingătoare. ♢ A sta cu mâinile în ~ a sta degeaba; a nu face nimic. 5) arhit. Element decorativ inelar, în relief, care înconjoară o coloană; brăţară. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

BRÂUL-CÉRULUI s. v. curcubeu.

BRÂUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.

BRÂUL-MAICII-DÓMNULUI s. v. curcubeu.

BRÂUL-PÓPII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.

BRÂUL-VÂNTULUI s. v. piedicuţă.

brîu (-îie), s.n. – 1. Cingătoare. – 2. Ornament, friză, mulură. – 3. Talie, mijloc. – 4. Dans tipic, în care cei care dansează se ţin de talie. – Var. a pl. brîuri şi (înv.) brîne, brîni. Mr. brîn, bărnu, megl. brǫn. Lat. brandeum „pînză de in” şi „bandă, cingătoare” pare a se fi contaminat cu lat. pannus „pînză”, pînă s-a confundat complet cu formele contaminate *bran(e)um „bandă, cingătoare” şi pandea „pînză”; cf. Niermeyer 104, unde se menţionează prandeum. Din cea dintîi din aceste forme a rezultat rom. brîu, alb. bres, brez „cingătoare” (alb. mbren „a încinge”), şi din a doua rom. pînză. Atît alb. cît şi rom. presupun prototipul nazalizat (Rosetti, II, 111), de tipul *brenu- sau *branu-, care este considerat în mod tradiţional de origine autohtonă (Miklosich, Slaw.Elem., 9; Philippide, II, 701). Nu pare posibilă der. cuvîntului rom. pe baza alb., propusă de Meyer 46 şi Skok, Arch. Rom., VIII, 150; după Skok, Z. für Ortsnamenforschung, I, 89, cuvîntul alb. conţine un suf. diminutival. Etimonul *brenum (Rosetti, Rhotacisme, 35), nu este clar. Cf. şi brînză, pînză. Pierderea lui n (păstrat în pl. brîne şi în der.) se repetă în condiţii identice în grîu şi frîu, şi este greu de explicat, cf. grîu. Der. brînă, s.f. (friză), sing. analogic format pe baza pl., brînar, s.m. (frînghier); brîier, s.n. (tipar pentru muluri); brîneţ (var. bîrneaţă, bîrniţă), s.n. (curea; cingătoare; fîşie); brînişor, s.n. (curea; cordon); bîrnaş (var. bărnaş, bărnaci), s.n. (şiret); desbîrna, vb. (a descinge). Din rom. provine mag. bernice (Edelspacher 10).

poále-n-brâu s. f. pl.

TÂRÂIE-BRÂU s. v. pierde-vară.

târâie-brâu s. m. invar.


Powered by Rimeaza.org