8 definiţii pentru bunici :



BUNÍC, bunici, s.m. 1. Tatăl tatălui meu sau al mamei; bun (VIII), bunel, bât. 2. (La pl.) Părinţii părinţilor; p. ext. strămoşi. 3. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân. – Bun + suf. -ic.

BUNÍC s. tată-mare, (pop.) bun, bunel, (înv. şi reg.) moş, (reg.) bât, taică, (Mold. şi Dobr.) tete, (înv.) deadiu, papucă, (în limbajul copiilor) tataie.

buníc s. m., pl. buníci

BUNÍ//C ~ci m. 1) (folosit şi drept cuvânt de adresare) Bărbat luat în raport cu nepoţii săi; tatăl tatălui sau al mamei; tata-mare. 2) la pl. Părinţii părinţilor. 3) la pl. Persoană care aparţine generaţiilor precedente; strămoş; străbun. /bun + suf. ~ic

BUNÍCĂ, bunici, s.f. 1. Mama tatălui sau a mamei; mamaie, mamă-mare, buniţă, bună (VIII), bâtă, iacă. 2. ♢ Expr. (Pe) când era bunica fată (mare) = demult. 2. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Bună + suf. -ică.

BUNÍCĂ s. mamă-mare, (pop.) bună, (înv. şi reg.) mătuşă, moaşă, (reg.) bâtă, maică, mamancă, mamă bătrână, mamă bună, (prin Transilv.) babă, (prin vestul Transilv.) bobă, (Mold.) iacă, (în limbajul copiilor) mamaie.

bunícă s. f., g.-d. art. bunícăi/bunícii/buníchii; pl. buníci

BUNÍ//CĂ ~ci f. 1) (folosit şi drept cuvânt de adresare) Femeie luată în raport cu nepoţii săi; mama tatălui sau a mamei; mama-mare. ♢ De (sau pe) când era ~ca fată (mare) de demult. [G.-D. bunicăi/bunicii/bunichii] /bun + suf. ~ică


Powered by Rimeaza.org