41 definiţii pentru casa :



CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau parţial) o hotărâre judecătorească în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operaţiilor privind scoaterea definitivă din folosinţă şi din inventar a unui mijloc fix a cărui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt economice; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser.

CÁSA s. art. v. gemma, perla.

CASÁ vb. v. fărâma, sfărâma, sparge, zdrobi.

casá vb., ind. prez. 1 sg. caséz, 3 sg. şi pl. caseáză

A CAS//Á ~éz tranz. 1) (sentinţe ale unei instanţe judecătoreşti inferioare) A anula în urma unui recurs sau a unui apel. 2) (lucruri vechi, maşini, aparate deteriorate etc.) A scoate din uz; a da la reformă; a reforma. 3) rar (obiecte fragile) A face să-şi piardă integritatea (prin ciocnire, lovire, apăsare etc.). /<fr. casser

casá (caséz, casát), vb. – A anula. Fr. casser. – Der. casant, adj.; casaţie, s.f. (Arg., minunat, de calitatea întîi).

CASÁ vb. I. tr. 1. A anula, în urma unui apel sau a unui recurs, o sentinţă judecătorească. 2. (Rar) A sparge. ♦ A scoate din serviciu, a reforma (o maşină, un aparat uzat etc.). [< fr. casser].

CASÁ vb. I. tr. 1. a anula, în urma unui recurs, o hotărâre judecătorească. 2. (rar) a sparge. 3. a scoate din uz şi din inventar, a reforma (o maşină, un aparat etc.). II. refl. (despre vin) a-şi pierde culoarea naturală în contact cu aerul. (< fr. casser)

CASA-COPÍLULUI s. v. placentă.

CASA CU OGRÁDA s. v. coroana boreală.

CÁSĂ1, case, s.f. 1. Clădire destinată pentru a servi de locuinţă omului. ♢ Loc. adj. De casă = făcut în casă1. ♢ Expr. (A avea) o casă de copii = (a avea) copii mulţi. A-i fi cuiva casa casă şi masa masă = a duce o viaţă ordonată, normală, liniştită. A nu avea (nici) casă, (nici) masă = a duce o viaţă neregulată, plină de griji, de frământări. ♦ (Reg.) Cameră, odaie. ♢ Casă de veci = mormânt. 2. Încăpere specială într-o clădire, având o anumită destinaţie. ♢ Casa ascensorului = spaţiul în care se deplasează cabina unui ascensor. Casa scării = spaţiul dintr-o clădire care adăposteşte o scară. 3. Cutie dreptunghiulară în care se păstrează literele, semnele etc. tipografice de acelaşi caracter. 4. Gospodărie. 5. Totalitatea celor care locuiesc împreună (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 6. Căsnicie, menaj. ♢ Expr. A face (sau a duce) casă (bună) cu cineva = a trăi cu cineva (în bună înţelegere), a se împăca bine. A duce casă bună cu ceva = a se împăca bine cu ceva. 7. (Urmat de determinări) Nume dat unor instituţii, aşezăminte, întreprinderi, firme comerciale etc. ♢ Casă de economii = instituţie publică de credit care se ocupă cu strângerea disponibilităţilor băneşti temporare ale populaţiei, acordând pentru acestea mai ales dobândă. Casă de ajutor reciproc = asociaţie benevolă a unor angajaţi sau pensionari, creată pentru acordarea de împrumuturi şi de ajutoare membrilor ei din fondurile obţinute din depunerile lor lunare. Casă de filme = instituţie producătoare de filme cinematografice. Casă de cultură = instituţie culturală în care au loc diverse manifestări culturale, educative etc. Casă de naşteri = instituţie medico-sanitară, în care se acordă viitoarelor mame, la naştere, asistenţă calificată. Casă de vegetaţie = construcţie specială, cu acoperişul şi cu pereţii de sticlă, folosită pentru experienţe de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetaţie. ♦ Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi, al unei gospodine. 8. Boală a vinurilor, pe care acestea o capătă când ajung în contact cu aerul şi care se caracterizează prin tulburare şi prin schimbarea culorii. – Lat. casa.

CÁSĂ2, case, s.f. 1. Dulap sau lădiţă de fier în care sunt ţinuţi bani, hârtii de valoare etc. Casă de fier. Casă de bani. 2. Masă, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achită costul cumpărăturilor. ♦ Ghişeu sau încăpere într-o întreprindere sau într-o instituţie, unde se fac încasările şi plăţile, unde se eliberează biletele de călătorie, de spectacol etc. ♦ Sumă de bani de care dispune la un moment dat casieria unei instituţii sau a unei întreprinderi. ♢ Plus (sau minus) de casă = diferenţă în plus (sau în minus) rezultată la stabilirea încasărilor şi plăţilor. Registru de casă = registru în care se trec sumele încasate şi cele plătite. ♢ Expr. A face casa = a întocmi bilanţul încasărilor şi al plăţilor unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse.

CÁSĂ s. 1. clădire, construcţie, imobil, zidire, (înv.) ziditură. (O ~ modestă.) 2. v. locuinţă. 3. casa Domnului v. biserică. 4. (FIN.) casă de amanet v. lombard. 5. casă de nebuni v. ospiciu; casă de sănătate = a) v. sanatoriu; b) v. ospiciu. 6. casă de prostituţie = bordel, lupanar, casă de toleranţă, (înv.) tractir; casă de toleranţă v. casă de prostituţie. 7. (TIPOGR.) (rar) caşte. (~ de litere.) 8. cămin, familie, (rar) menaj. (Are ~ grea.) 9. v. dinastie. 10. v. căsnicie.

CÁSĂ s. v. cameră, coş, încăpere, ladă, odaie, placentă, sicriu.

cásă (de locuit, de bani, instituţie, depozit) s. f., g.-d. art. cásei; pl. cáse

CÁS//Ă1 ~e f. 1) Construcţie servind ca locuinţă pentru oameni. ♢ De ~ produs în condiţii casnice. A avea ~ şi masă a fi îndestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodărie. 3) Încăpere cu destinaţie specială într-o clădire. ~a ascensorului. ♢ ~a mare odaie în casele ţărăneşti destinată oaspeţilor. 4) Totalitate a persoanelor înrudite care locuiesc împreună; familie. ♢ A face ~ cu cineva a trăi în înţelegere; a trăi cu cineva în căsnicie. 5) Nume dat unor instituţii, aşezăminte, firme comerciale etc. ~ de cultură. ~ de odihnă. ~a scriitorilor. 6) Unitate economică (de producţie, de comerţ sau de servicii sociale), care are o conducere unică; întreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa

CÁS//Ă2 ~e f. 1) Dulap sau lădiţă specială în care se păstrează bani, hârtii de valoare, documente etc.; seif. 2) Loc special amenajat într-un magazin unde se achită costul cumpărăturilor. 3) Încăpere într-o instituţie unde se fac încasările şi plăţile; casierie. 4) Sumă de bani în numerar de care dispune casieria unei întreprinderi, organizaţii etc. ♢ A face ~a a face bilanţul încasărilor şi plăţilor unei zile. [G.-D. casei] /<it. cassa; germ. Kasse

CÁSĂ3 Boală a vinurilor pe care acestea o capătă când ajung în contact cu aerul şi care se caracterizează prin tulburare şi prin schimbarea culorii. /<fr. casse

cásă (cáse), s.f. – 1. Lădiţă în care sunt sînt ţinuţi banii. – 2. Vistierie. – 3. Unitate care acceptă depuneri de bani. – Var. cassa. It. cassa, germ. Kasse (sec. XIX). – Der. casetă, s.f. (cutie, sipet); casier (var. Trans., căsar), s.m. (persoană care are în sarcina sa casa de bani); casieriţă, s.f. (casieră); casierie, s.f. (încăpere dintr-o instituţie în care se primesc şi se distribuie banii); încasa, vb. (a primi bani), din it. incassare, cf. fr. encaisser; încasator, s.m. (persoană care încasează bani).

cásă (cáse), s.f. – 1. Locuinţă. – 2. Cămin, familie. – 3. Pereche căsătorită, familie. – 4. Descendenţă, stirpe, familie nobilă, dinastie. – 5. Încăpere, odaie. – 6. Reşedinţă, sediu. – 7. Birou, centru. – 8. Mobilier casnic, obiectele din casă. – 9. Placentă. 10. Cabină, gheretă. – Mr., megl. casă, istr. cǫse. Lat. casa (Diez, I, 115; Diez, Gramm., I, 32; Puşcariu 302; Candrea-Dens., 179; REW 1728; DAR); cf. it., prov., cat., sp., port. casa. – Der. căsar, s.m. (cap de familie), pe care Candrea-Dens., 280 şi REW 1750 îl derivă direct din lat. casarius; căsaş, s.m. (cap de familie, bărbat căsătorit; rudă); căsător, s.m. (cap de familie), format de la un vb. dispărut, reprezentant al lat. *casare (Puşcariu 305; DAR); căsătoresc, adj. (conjugal, matrimonial); căsători, vb. (a (se) uni prin căsătorie), pentru semantismul căruia cf. it. accasare, sp. casar, şi observaţiile lui Bogrea, Dacor., III, 413; căsătorie, s.f. (unuiune legală pentru întemeierea unei familii); necăsătorit, adj. (burlac); căsean, adj. (familiar); acasă, adv. (în casa proprie), care poate fi formaţie rom. sau reprezentant al lat. ad casam, cf. it. a casa; căşiţă (var. căsiţă), s.f. (căsuţă, alveolă; pilă de pod, formată dintr-o căsuţă de beţe cu umplutură de pietre; sertar), în legătură cu der. de la casă DAR îşi exprimă îndoiala, deoarece i se pare inexplicabil rezultatul ş, care apare la alţi der., cf. caşnică, căşuţă; chişiţa, s.f. (colivie, cuşcă), pare a fi var. asimilată a cuvîntului anterior; casnic, adj. (conjugal, matrimonial); caşnică, s.f. (Arg., concubină, ibovnică); căsnicesc, adj. (conjugal); căsuţă (var. căşuţă), s.f. (dim. al lui casă); căsoaie, s.f. (augmentativ al lui casă; pivniţă, cămară şi bucătărie la casele de la ţară; lucarnă, luminator; pilă de pod). Rut. kašicja „pilă de pod”, pe care DAR îl dă ca etimon al rom. căşiţă, este mai curînd der. al rom.

CÁSĂ s.f. 1. Dulap, ladă de oţel în care se ţin bani, hârtii de valoare etc. 2. Loc (special amenajat) unde se achită costul cumpărăturilor într-un magazin într-un local. ♦ Ghişeu, încăpere unde se fac încasările şi plăţile într-o întreprindere, într-o instituţie. ♦ Sumă de bani care se află în casieria unei întreprinderi, a unei instituţii. ♢ A face casa = a face bilanţul încasărilor şi plăţilor dintr-o zi. ♢ Plus (sau minus) de casă = diferenţă rezultată în plus (sau în minus) după stabilirea încasărilor şi plăţilor; registru de casă = registru în care se trec sumele încasate şi cele plătite. [< it. cassa].

CÁSĂ s. f. 1. dulap, ladă de oţel în care se ţin bani, bijuterii, hârtii de valoare etc. 2. loc unde se achită costul cumpărăturilor într-un magazin. ♢ ghişeu unde se fac încasările şi plăţile într-o întreprindere, instituţie etc. ♢ sumă de bani în casieria unei întreprinderi sau instituţii. o a face ă = a face bilanţul încasărilor şi plăţilor dintr-o zi; plus (sau minus) de ~ = diferenţă rezultată în plus (în minus) după stabilirea încasărilor şi plăţilor; registru de ~ = registru în care se trec sumele încasate şi cele plătite. ♢ ~ de bagaje = birou în incinta unei (auto)gări, unde se pot depune temporar, spre păstrare, bagajele călătorilor. (< it. cassa, germ. Kasse)

CASĂ DE BÁNI s. seif.

CAŞÁ s.f. Stofă de lână cu tuşeul moale, vopsită în culori deschise. – Cf. germ. k a s c h i e r e n.

caşá (stofă) s. f., art. caşáua, g.-d. art. caşálei

CAŞÁ f. Stofă de lână cu tuşeul moale, vopsită în culori deschise. /Orig. nec.

A CAŞ//Á ~éz tranz. (substanţe) A aplica pe ţesături pentru a le conferi un tuşeu moale. /cf. caşá

CAŞÁ s. f. stofă din lână cu tuşeu moale, vopsită în culori deschise. (< germ. Kascha)

CÁŞĂ s.f. Mâncare, asemănătoare cu pilaful, preparată din arpacaş sau din mei, cu multă grăsime. – Din rus. kaşa.

cáşă (mâncare) s. f., art. cáşa, g.-d. art. cáşei

CÁŞ//Ă ~e f. reg. Mâncare preparată din crupe şi apă (sau lapte) cu multă grăsime. /<rus. kaşa

CAŞĂ s.f. În bucătăria rusească şi poloneză, boabe de hrişcă prăjite, respectiv păsatul fiert din acestea, precum şi aluatul din făină de hrişcă (ca un terci)folosit pentru prepararea lipiilor sau a clătitelor groase (blinî) tradiţionale; prin ext. budincă dulce din arpacaş de orz sau din griş, fierte în lapte. Din rus. kaşa.

CÂŞ1 interj. V. hâş.

CÂŞ2, -Ă, câşi, -e, adj., adv.1. Adj. (Reg.) Care este lipsit de unul sau de mai multe degete; ciung. 2. Adj. şi adv. (Fam.) (Care este) strâmb. – Din câşi (pl. lui *câs < bg. kus „scurt”).

CÂŞ adj., s. v. ciung, ciunt.

câş adj. m., pl. câşi; f. sg. câşă, pl. câşe

CÂŞ interj. (se foloseşte pentru a alunga păsările domestice). /Onomat.

cîş (cấşe), adj. – Ciung, infirm. Sl. kǫsŭ „fără coadă” (DAR), cf. bg. kăs „scurt”.

gândác de cásă s. m. + prep. + s. f.

HUHUREZ DE CÁSĂ s. v. strigă.

mólie-de-cásă s. f. (sil. -li-e), art. mólia-de-cásă (sil. -li-a)


Powered by Rimeaza.org