13 definiţii pentru ceasta :



ceásta v. cesta

CEST1, cesturi, s.n. Mănuşă de piele, armată cu plumb şi cu fier, de care se serveau atleţii din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.

CEST2, CEÁSTĂ, ceşti, ceste, adj. dem. (Înv. şi reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).

CEST adj. v. acest.

cest adj. m. (antepus), g.-d. céstui, pl. ceşti; f. sg. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. m. şi f. céstor

cest s. n., pl. césturi

cést1, césturi, s.n. (înv.) una din bucăţile tăiate din prescură de preot.

CEST s.m. (Ant.) Mănuşă de piele armată cu plumb şi cu fier, de care se serveau atleţii în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. [Pl. -turi. / < lat. caestus, cf. fr. ceste].

CEST1 s. n. (ant.) mănuşă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleţii în luptele pugilistice. (< lat. caestus, fr. ceste)

CEST2(O)- elem. „curea, panglică”. (< fr. cest/o/-, cf. gr. kestos, centură)

CÉSTA, CEÁSTA, ceştia, cestea, pron. dem. (Înv. şi reg.) Acesta. [Gen.-dat. sg. cestuia, cesteia, gen.-dat.pl. cestora] – Din acesta (prin afereză).

CÉSTA pron. v. acesta.

césta pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. céstuia, pl. céştia (sil. -tia/-ti-a); f. sg. ceásta, g.-d. césteia, pl. céstea (sil. -tea); g.-d. m. şi f. céstora


Powered by Rimeaza.org