22 definiţii pentru copii :



BOALA-COPÍILOR s. v. epilepsie.

CASA-COPÍLULUI s. v. placentă.

CÓPIE, copii, s.f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitaţie servilă şi fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ♢ Copie legalizată = copie despre care un organ de stat competent atestă că este conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia.

CÓPIE s. 1. reproducere, transcriere, (rar) transcripţie, (înv.) izvod, prescriptură. (Are o ~ fidelă a documentului.) 2. duplicat. (A obţinut o ~ a diplomei.) 3. copie fotografică v. fotocopie. 4. v. replică. 5. v. imitaţie.

Copie ≠ prototip

cópie s. f. (sil. -pi-e), art. cópia (sil. -pi-a), g.-d. art. cópiei; pl. cópii, art. cópiile (sil. -pi-i-)

CÓPI//E ~i f. 1) Reproducere exactă a ceea ce este făcut într-un singur exemplar. ♢ ~ legalizată copie pe care un organ de stat o atestă ca fiind conformă cu originalul. 2) depr. Imitaţie lipsită de originalitate şi de valoare. 3) Înscris care reproduce întocmai un alt înscris, constatator al unui act juridic. [Art. copia; G.-D. copiei; Sil. -pi-e] /<fr. copie, lat. copia

cópie1, cópii, s.f. (reg., înv.) 1. mulţime, grămadă, abundenţă. 2. cârd, turmă.

cópie2, cópii, s.f. (înv.) 1. cuţit cu două tăişuri folosit în biserică la tăiatul prescurii.

cópie (cópii), s.f. – Cuţit cu dublu tăiş, folosit la slujba religioasă. Sl. kopije (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Lexicon, 302; Cihac, II, 72), din gr. ϰοπίς.

copíe (-íi), s.f. – 1. Abundenţă, belşug. – 2. Duplicat. Lat. copia (sec. XVIII), intrat şi prin filiera rus. kopija (Cihac, II, 72; Sanzewitsch 201), cf. copie. Sensul 1 este vechi, propriu latinismului transilvănean. – Der. copia, vb. din fr. copier; copiator, adj. (care copiază); copier, s.n. (registru de copii), din germ. Kopier(buch); copist, s.m., din fr. copiste; copios, adj., din lat. copiosus (sec. XIX).

CÓPIE s.f. 1. Reproducere exactă a unei opere de artă, a unui text etc. 2. (Peior.) Imitaţie servilă, lipsită de valoare. [Gen. -iei. / < lat.med. copia, cf. rus. kopija, fr. copie, germ. Kopie].

CÓPIE s. f. 1. reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă etc.; (peior.) înscris care reproduce întocmai un alt înscris ce constată un act juridic. 3. ~ standard = film care conţine pe aceeaşi peliculă imaginea cât şi coloana sonoră, pentru proiecţie. (< fr. copie, lat. copia)

COPÍL1, copii, s.m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieţii (până la adolescenţă). ♢ Copil de şcoală = copil care a depăşit vârsta de 7 (sau 6) ani şi merge la şcoală. Copil mic (sau, pop., de ţâţă) = sugaci. ♢ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ♢ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-şi pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ♢ (În trecut) Copil de casă = fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut şi educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ♢ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ♢ Expr. Unde (şi)-a înţărcat dracul copiii = în locuri depărtate şi pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experienţă. – Cf. alb. k o p i l.

COPÍL s. 1. (înv. şi pop.) făt, prunc, (fam.) puradel, zgâmboi, (peior.) plod. (În curte se jucau mulţi ~.) 2. copil de casă v. paj. 3. (în limbajul părinţilor) pui. (Nani, nani, ~ ul mamii !) 4. v. fiu. 5. copil din flori v. bastard. 6. odraslă, progenitură, vlăstar, (pop. şi fam.) prăsilă, (înv.) naştere. (Un ~ de bani gata.)

COPÍL s. v. bastard, copil din flori.

copíl (persoană) s. m., pl. copíi, art. copíii

COPÍ//L ~i m. 1) Băiat (sau fată) în perioada de la naştere până la adolescenţă. ~ mic. ~ de şcoală.De mic ~ din copilărie. A ajunge (sau a cădea) în mintea ~ilor a avea manifestări copilăreşti. ~ de casă fecior de boier care slujea ca paj la curtea domnească sau la un boier mare. ~ de trupă copil (orfan) crescut şi educat de o unitate militară. 2) Persoană de orice vârstă luată în raport cu părinţii săi. 3) fig. Persoană matură care dă dovadă de naivitate şi lipsă de experienţă. /Cuv. autoht.

copíl, copíi, s.m. (înv.) servitor, slujitor, slugă.

copíl (-íi), s.m. – 1. (Înv.) Bastard, fiu natural, nelegitim. – 2. Fiu, fiică. – 3. Prunc. – 4. Vlăstar, mlădiţă. – 5. Vîrf, sfîrc, capăt. – Mr. cochil „bastard”, cóchilă „fecioară”, megl. cópil „bastard”, cupiláş „flăcău”. Origine necunoscută. S-a răspîndit din rom. în toate celelalte idiomuri balcanice: cf. ngr. ϰόπελος „bastard”, ngr. ϰοπέλι „băiat”, ϰοπέλα „fată”; alb. kopilj „bastard, servitor”, kopilje „servitoare”; bg. kópele, kópile, kopelák „bastard”; sb. kópile „bastard”, kopilan „flăcău”, v. rus. kopelŭ „bastard”, rut. kopyl, sl. kopilŭ „bastard”, mag. kópé „haimana”, în ngr., bg. şi sb. cu un număr de der. locali. Aceste cuvinte nu se explică prin nici o limbă cunoscută, iar răspîndirea lor geografică nu permite să presupunem un punct de plecare diferit de rom., limbă în care, pe de altă parte, o aton şi l final (înainte intervocalic) nu permit căutarea unui etimon în fondul lat. ci, cel mult, în cel expresiv. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 181), însă in Bihor a circulat cu sensul de „bastard”, care este vechi în celelalte regiuni; asupra semantismului, cf. Şeineanu, Semasiol., 200. Admit provenienţa din fondul balcanic anterior latinei, Miklosich, Slaw. Elem., 10; Miklosich, Etym. Wb., 129; Berneker 564; Sandfeld 94; DAR; cf. Lahovary 325 şi Rosetti, II, 115. Încercările făcute pentru a deriva acest cuvînt din lat. par a fi eşuat (de la pūpilus, după Laurian şi Scriban, de la *copilis „care serveşte paharul”, după Meyer 198). Cuvîntul rom. a fost considerat uneori ca der. din ngr. (Cihac, II, 651); din sl. (Philippide, Principii, 44; Tiktin); din alb. (Densusianu, Hlr., 37; Meyer, Neugr. St., II, 67; Capidan, Dacor., II, 524; Philippide, II, 708); din limba gepizilor, din cuvîntul *kopilo (Diculescu, Dacor., IV, 1552); sau de la o rădăcină sl. care provine din indoeurop. *(s)kap- „a face” (Mladenov 250); cf. mai multe amănunte în DAR. Nici una din aceste ipoteze nu pare convingătoare, cu atît mai mult, cu cît pare evident că în ngr., sl. şi alb. este vorba de cuvinte împrumutate, care rămîn fără explicaţie, dacă nu se admite originea lor rom. Der. copilă, s.f. (fiică naturală, bastardă; fată, tînără); copileţ, s.m. (copil; vlăstar; scăunel cu trei picioare); copilandru, s.m. (tînăr, flăcău); copilări, vb. (a-şi petrece anii copilăriei; a da în mintea copiilor); copilărie, s.f. (perioadă a vieţii omeneşti de la naştere pînă la adolescenţă; faptă, purtare de copil, naivitate; ramolisment); copilăros, adj. (ca un copil); copilăresc, adj.(al copilului, propriu copilului); copilăreşte, adv. (în felul copiilor); copili, vb. (a tăia lăstarii sau crengile care nu poartă rod, a lăstări); cópilă, s.f. (acţiunea de lăstări porumbul); copilăret (var. copilărime), s.n. (mulţime de copii); copilitură, s.f. (Trans., bastard).

COPIL DE GÁRD s. v. bastard, copil din flori.

RĂUL-COPÍILOR s. v. epilepsie.


Powered by Rimeaza.org