15 definiţii pentru cum :
CUM adv., conj. A. Adv. I. (Interogativ). 1. În ce mod? Cum ai făcut de ai venit? ♢ Expr. Cum şi în ce chip sau cum şi ce fel = în ce fel. A nu avea (sau a nu şti) cum = a nu avea posibilitate de a... ♦ (Repetat, în propoziţii enunţiative) Într-un fel oarecare. ♦ De ce? Cum nu m-ai înştiinţat? ♢ Expr. Cum de... = cum se face că..., cum e posibil ca... (Da) cum (să sau de) nu! = a) desigur! fireşte!; b) (ir.) vorbă să fie! dá de unde! nici gând! Apoi (sau, pop., păi) cum! = desigur! fireşte! se înţelege! 2. (Exprimă părerea de rău, contrarietatea, surpriza, mirarea, indignarea etc.) Se poate? adevărat să fie? 3. Ce? poftim? 4. Cu cât? cu ce preţ? Cum dai merele? II. (Explicativ) Cât de (mare, mult, bine, tare etc.) Cum îţi plac florile! B. Conj. (Stabileşte raporturi de subordonare) 1. (Introduce o completivă directă sau indirectă) Privind în urma lor cum se duceau, rămase gânditor. ♢ Loc. adj. şi adv. Nu ştiu cum = într-un fel oarecare; (în mod) ciudat, bizar. 2. (Introduce o propoziţie modală) M-au văzut cum dormeam. ♦ (Introduce o propoziţie comparativă) Precum. Va râde cum a râs şi altă dată. ♢ Expr. Cum nu este (sau nu se mai află), se spune, despre cineva sau ceva care posedă în cel mai înalt grad anumite calităţi. Cum s-ar zice = adică, va să zică. 3. (Introduce o propoziţie cauzală) Deoarece, întrucât; fiindcă. Băiatul, cum e muncitor, va obţine nota maximă. 4. (Introduce o propoziţie concesivă) Cu toate că, deşi. 5. În aşa fel, încât. Să se facă un palat cum seamăn pe lume să nu aibă. 6. În măsura în care, pe cât. Nu mă vreţi voi, cum înţeleg? 7. Îndată ce. ♦ (Arată că două acţiuni se petrec aproape simultan) Cum vor vedea că vii cu daruri, îndată vor alerga. 8. (Introduce o propoziţie atributivă) În care. Din ceasul cum te-am văzut, te-am recunoscut. 9. (Înv.; introduce o propoziţie finală) Pentru că. Îşi va pune toate puterile cum să-şi sfârşească slujba. 10. (Introduce o propoziţie subiectivă) Cum te porţi nu e bine. – Lat. quomo[do].
CUM adv., conj., interj. 1. adv. ce, cât. (~ aş mai râde!) 2. conj. (temporal) când. (Frunza-n codru ~ învie.) 3. conj. (cauzal) când, deoarece, fiindcă, întrucât. (~ ştim că vine, sunt emoţionat.) 4. conj. (modal) (pop.) care. (Se înalţă un palat ~ nu mai există.) 5. conj. (comparativ) ca, cât, precum. (Noi ~ şi ei.) 6. interj. (interogativ) ce? poftim? (fam. şi pop.) ha? (~? N-am auzit.)
CUM conj. v. când.
cum adv., conjcţ.
CUM1 adv. (cu sens interogativ) 1) În ce mod? în ce fel? în ce chip? ~ ai venit? ♢ ~ şi în ce fel (~ şi în ce chip?) se spune când cineva reuşeşte să facă ceva greu de realizat. (Da) ~ să (sau de) nu! se spune atunci când interlocutorul nu este de acord cu ceea ce spune cel care vorbeşte. Apoi (păi) ~ se spune atunci când totul este foarte clar; desigur; se înţelege! 2) Este adevărat? ~, nu v-aţi întâlnit? 3) Ce? Poftim? Ce ai spus? 4) Cu ce preţ? ~ dai marfa? /<lat. quomo (do)
CUM2 conj. (introduce propoziţii subordonate) Am procedat cum ai zis. /<lat. quomo (do)
cum adv. şi conj. – 1. În ce fel? (funcţie modală, serveşte pentru interogaţie directă sau indirectă): cum ai făcut? (Ispirescu). – 2. Ce? (adv. inter., prin care se răspunde la o chemare sau o întrebare, aşteptîndu-se mai multe lămuriri). – 3. (Funcţie emfatică, în propoziţii interogative sau exclamative): cum să nu ştiu? (Creangă), cum vîjîie codrul! (Coşbuc). – 4. De ce? (funcţie cauzală): cum s-o părăsesc? (Popular Jarnik). – 5. Cît (funcţie comparativă): cumu mai curund (Dosoftei), urmat de un comparativ, astăzi se preferă cît. – 6. La fel ca (funcţie comparativă): ai fost om cum sunt şi dînşii (Eminescu). – 7. În felul în care (funcţie comparativă emfatică): tăia cum se taie (Fundescu); las-să mă cheme cum m-a chemat (Creangă). – 8. Aşa precum (funcţie explicativă întemeiată pe funcţia comparativă): cum zice Scriptura (Coresi). – 9. Cînd, pe cînd (funcţie temporală): cum venea, cît de colo vede cele două capete (Creangă). – 10. Cînd, îndată ce (funcţie temporală): cum au văzut apa, cum au năvălit (M. Costin). 11. (Înv.) Ca să (funcţie finală, cu conjunctivul): îşi va pune toate puterile, cum să-şi sfîrşească slujba (Ispirescu). – 12. Funcţie conjunctivă, ma ales împreună cu că: din inima lui simte un copac cum că răsare (Eminescu). – Mr., megl., istr. cum. Lat. quomo(do) (Diez, I, 135; Puşcariu 439; Candrea-Dens., 433; REW 6972; DAR); cf. it. come, prov. co(m), fr. comme, sp., port. como. V. şi Gamillscheg, s.v. comme, şi J. Vising, Quomodo in den rom. Sprachen, în Abhandlungen A. Tobler, Halle 1895, p. 113-23. Comp. cum se cade, adv., adj. (în mod cinstit; cinstit; perfect), care uneori se scrie într-un singur cuvînt, se întemeiază pe vb. a se cădea, „a se cuveni”; cumva, adv. (oarecum; poate, posibil, eventual), cu va de la vb. vrea (nu cumva?); necum, adv. (nici măcar; chiar mai puţin); oarecum, adv. (într-un fel; puţin, uşor); oricum, adj. (în orice fel, indiferent cum), cu var. orişicum; precum, conj. (aşa cum; după), cu prep. pre.
ca şi cum loc. conjcţ.
cum laude loc. lat. – V. magna cum laude.
după cúm loc. conjcţ.
MAGNA CUM LAUDE subst. (Livr.) Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen (de obicei de absolvire) în învăţământul universitar. – Expr. lat.
MAGNA CUM LAUDE loc. adv. Apreciere foarte bună pentru obţinerea unui titlu universitar. [< lat. magna cum laude].
mágna cum láude s.f. Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen în învăţământul universitar. (< lat. magna cum laude)
nici cum adv. + adv. (nici cum zic eu, nici cum zici tu)
nici de cum adv. + prep. + adv. (nu-mi amintesc nici de cum era îmbrăcat)