8 definiţii pentru cuvenit :



CUVENÍT, , cuveniţi, -te, adj. Care se cuvine, meritat; corespunzător, potrivit. – V. cuveni.

CUVENÍT adj. 1. v. nimerit. 2. v. trebuincios. 3. da-torit. (Respectul ~ cuiva.) 4. v. meritat.

cuvenít adj. m., pl. cuveníţi; f. sg. cuvenítă, pl. cuveníte

CUVENÍ, pers. 3 cuvíne, vb. IV. Refl. unipers. 1. A-i reveni cuiva ceva, a avea drept la ceva; a merita. 2. A fi conform cu cerinţele morale; a se cădea. – Lat. convenire.

CUVENÍ vb. 1. v. merita. 2. v. reveni. 3. a cadra, a se cădea, a trebui, (înv.) a se dostoi, a privi. (Nu se ~ să facă asta!) 4. v. trebui. 5. v. putea.

cuvení vb., ind. prez. 3 sg. cuvíne, 3 pl. cuvín, imperf. 3 sg. cuveneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cuvínă; ger. cuvenínd

A SE CUVENÍ pers. 3 se cuvíne intranz. 1) (despre sarcini, bunuri materiale sau spirituale) A aparţine în mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cădea. 2) A fi dator (din obligaţie morală); a se cădea. ♢ Cum se cuvine cum se cere; cum trebuie. /<lat. convenire

cuvení (-vín, -ít), vb. refl. – 1. A corespunde, a aparţine. – 2. A fi conform cu, a se cădea. – 3. A se potrivi, a se armoniza, a se îmbina. Lat. convenῑre (Puşcariu 478; REW 2193; DAR); cf. it. convenire, prov., fr., cat. convenir, port. convir. Este dublet al neol. conveni, din fr. – Der. necuvenit, adj. (necorespunzător, nepotrivit; reprobabil); cuvios, adj. (înv.,potrivit; înv., just, autentic; înv., politicos, respectuos; milostiv; reverend, titlu dat membrilor clerului sau călugărilor; înv., impunător, distins); der. de la o formă n (cf. vie faţă de vină), cu suf. -os (Puşcariu 481 îl derivă greşit de la un lat. *conveniosus, ipoteză abandonată în DAR); necuvios, adj. (indecent; reprobabil; lipsit de pietate); cuvioşie, s.f. (înv., politeţe; pietate); necuvioşie, s.f. (înv., indecenţă; impietate); cuviinţă, s.f. (convenienţă; decenţă, bună-cuviinţă; pudoare; justificare, drept; obligaţie; conformitate; înv., lux, fast), probabil conform der. ca şi cuvios, cu suf. -inţă (după Puşcariu 477 şi DAR, direct din lat. convenientia), este dublet al neol. convenienţă, s.f.; cuveninţă, s.f. (convenienţă), formă literară latinistă a cuvîntului anterior (sec. XIX, înv.); necuviinţă, s.f. (grosolănie, indecenţă; lipsă de respect); cuviincios, adj. (potrivit; conform, corespunzător; înv., drept, întemeiat; înv., necesar; decent; politicos, plin de reverenţă); necuviincios, adj. (indecent, lipsit de respect, grosolan); încuviinţa, vb. (a aproba; a se învoi, a permite); descuviinţa, vb. (a dezaproba; a condamna).


Powered by Rimeaza.org