9 definiţii pentru dinte :



DÍNTE, dinţi, s.m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalţ, aşezate în cavitatea bucală a majorităţii vertebratelor şi servind de obicei pentru a rupe, a mesteca şi a fărâmiţa alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici aşezate în partea din faţă a maxilarelor. ♢ Dinte de lapte = fiecare dintre dinţii care le cresc copiilor în primii ani ai vieţii şi care cad mai târziu, fiind înlocuiţi cu dinţii definitivi. ♢ Expr. Soare cu dinţi = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ţine de ceva cu dinţii = a nu ceda cu nici un preţ, a nu renunţa la ceva în ruptul capului. Înarmat până în dinţi = puternic înarmat. A-i scoate (cuiva) şi dinţii din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva) cu desăvârşire. A-şi arăta dinţii = a ameninţa; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinţi = (în legătură cu verbe de declaraţie) neclar, nedesluşit (şi cu nemulţumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulţumire, de supărare sau de duşmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roşii-purpurii sau verzui aşezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late şi albicioase, cu un şănţuleţ la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimţii, proeminenţele (ascuţite şi regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de maşină; fiecare dintre colţii pieptenului, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălţime stâncoasă, izolată, cu pereţii abrupţi; colţ. – Lat. dens, -ntis.

DÍNTE s. 1. colţ. (~ al greblei, al furcii etc.) 2. colţ, măsea. (~ la grapă.) 3. colţ, zimţ. (~ al ferăstrăului.) 4. crestătură, zimţ. (~ pe muchia unei monede.) 5. (BOT.) dintele-dracului (Polygo-num hydropiper) = (reg.) iarbă-iute, iarbă-roşie, piper-de-apă, piper-de-baltă, piper-de-vale, piperul-balţii, piperul-broaştei.

dínte s. m., pl. dinţi

DÍN//TE ~ţi m. 1) Formaţie osoasă fixată în maxilar care serveşte pentru a muşca, a rupe şi a mesteca hrana sau ca mijloc de apărare. ♢ ~ţi de lapte primii dinţi care le cresc copiilor (şi care cad, fiind înlocuiţi cu alţii). Soare cu ~ţi soare pe timp geros sau răcoros. A se ţine de ceva cu ~ţii a nu se lăsa de ceva cu nici un preţ. Printre ~ţi a) nelămurit, neîn-ţeles; b) fără dorinţă; în mod ostil. A-şi lua inima în ~ţi a-şi face curaj; a îndrăz-ni. Înarmat până în ~ţi echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ împotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pică. A scoate cuiva şi ~ţii din gură a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~ţii la stele a nu avea ce mânca. 2) Fiecare dintre piesele în formă de cui ale unei unelte agricole; colţ. 3) (la obiecte sau piese) Zimţ sau crestătură pe margine. ~ţii ferăs-trăului. 4) bot.: ~tele dracului plantă cu flori roşii, albe sau verzui, care creşte prin locuri umede (mlaştini, bălţi). /<lat. dens, ~ntis

dínte (dínţi), s.m. – 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu smalţ, aşezate în cavitatea bucală, care servesc pentru a rupe şi mesteca alimentele. – 2. Zimţi, crestături, colţi (la unelte). – 3. Înălţime stîncoasă, colţ. – Mr., istr. dinte, megl. dinti. Lat. dĕntem (Puşcariu 533; Candrea-Dens., 498; REW 2556; Tiktin); cf. it., port. dente, prov., fr., cat. dent, sp. diente, alb. dëmb. – Der. dinţar, s.m. (unealtă cu care se înclină dinţii ferăstrăului); dinţat, adj. (cu dinţi); dinţos, adj. (cu dinţi mari); dinţărit, s.n. (cadou făcut pentru a face digestia mai plăcută); se spune ironic atunci cînd, după ce dai de mîncare cuiva, pe deasupra mai trebuie să-i şi plăteşti; este formaţie ironică, de la dinte cu suf. -ărit, ca la numele de dări în general, cf. gărdurărit, vădrărit, etc. (după Candrea, din tc. diş parasi „bani pentru dinţi”).

díntele-cálului (porumb) s. m.

díntele-drácului (bot.) s. m.

DOI-DÍNŢI s. v. dentiţă.

doi-dínţi (bot.) s. m.


Powered by Rimeaza.org