13 definiţii pentru frumos :
FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoşi, -oase, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre fiinţe şi părţi ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mişcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ♢ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut şi arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezeşte admiraţia din punct de vedere moral. ♢ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; aşa cum se cuvine. ♢ Expr. A sta (sau a şedea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi aşa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S.n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţi emoţie în faţa operelor de artă, a fenomenelor şi a obiectelor naturii etc. şi care are ca izvor obiectiv dispoziţia simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.
FRUMÓS adj. 1. v. estetic. 2. arătos, chipeş, (pop.) chipos, fălos, mândru, ochios, (înv. şi reg.) vederos, (reg.) marghiol, tâmbuş, (Transilv.) hireş, (prin vestul Transilv.) muşat, (Transilv.) nialcoş, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mişto. (Un flăcău ~.) 3. arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mândru. (O casă ~oasă.) 4. v. plăcut. 5. bun, favorabil, prielnic. (Timp ~.) 6. însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~oasă.) 7. senin, (înv.) seninos. (Nopţi ~oase.) 8. v. bun.
Frumos ≠ hidos, nearătos, oribil, ridicol, slut, urâcios, urât, hâd, neplăcut
frumós adj. m., s. m., pl. frumóşi; f. sg. frumoásă, g.-d. art. frumoásei, pl. frumoáse
frumós s. n.
FRUMÓS1 adv. 1) Într-un mod care place. A scrie ~. 2) Aşa cum trebuie; bine. A se purta ~. /<lat. formosus
FRUMÓS2 n. Însuşire a obiectelor naturale şi a creaţiilor omeneşti care provoacă emotie estetică. /<lat. formosus
FRUM//ÓS3 ~oásă (~óşi, ~oáse) 1) Care este plin de armonie; cu valoare estetică; estetic. Faţă ~oasă. 2) Care provoacă admiraţie sau satisfacţie sufletească. Faptă ~oasă. /<lat. formosus
frumós (frumoásă), adj. – 1. Care place, care trezeşte admiraţia. – 2. (S.m.) Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţi emoţie în faţa operelor de artă etc. – 3. (Adv.) În mod plăcut, armonios, estetic. – 4. (Adv.) Bine, potrivit, perfect. – 5. (S.f. pl.) În mitologia populară, ielele. Lat. formōsus (Puşcariu 665; Candrea-Dens., 655; REW 3450; DAR), cf. it., port. formoso (calabr. fumusu), prov. formos, sp. hermoso. În mr. şi megl., muşat (‹ *frumuşat). Der. frumuşel, adj. (drăguţ; adv., bine, comod), cf. Pascu, Suf., 27; frumuseţe, s.f. (însuşirea a ceea ce este frumos), var. frum(u)seţă, frîm(u)seaţă; înfrumuşa, vb. (înv., Trans. şi Mod., a face să fie frumos); (în)frîm(u)seţa, (în)frîmseţi, vb. (a face să fie frumos); înfrumuseţitor, adj. (care înfrumuseţează). Din rom. trebuie să provină v. pol. frymušny, frymu(s)zny „capricios, delicat, mofturos” şi, de asemenea, „ciudat, neobişnuit”, pe care Berneker 286 îl consideră de origine necunoscută.
făt-frumós (băiat, bărbat frumos) s. m., pl. feţi-frumóşi
Făt-Frumós s. pr. m.
FLOARE-FRUMOÁSĂ s. v. bănuţ, părăluţă.
LINGURA-FRUMOÁSELOR s. v. curcubeţea, curcubeţică, linguriţa-zânei, piperul-lu-pului, popilnic, remf.
Powered by Rimeaza.org