9 definiţii pentru glume :
GLÚMĂ1, glume, s.f. Scurtă poveste plină de haz (şi cu un final neaşteptat), care provoacă râs şi veselie. V. anecdotă. ♢ Loc. adv. În glumă = fără nici o intenţie serioasă, fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ♢ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-şi permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanţă; a subestima. A nu şti (sau a nu înţelege) de glumă, se spune (ca reproş) despre cineva care se supără când glumeşti cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.
GLÚMĂ2, glume, s.f. (Bot.) Bractee situată la baza fiecărui spiculeţ al unei plante graminee. – Din fr. glume.
GLÚMĂ s. 1. ghiduşie, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ştrengărie, (prin Ban.) poşovaică, (Mold.) prujă, prujitură, (Mold., Bucov. şi Transilv.) şagă, (prin Ban. şi Transilv.) şalmă, (prin Transilv. şi Olt.) şoadă, (prin Olt. şi Munt.) şoană, (Transilv., Ban. şi Olt.) şozenie, (Transilv.) şozie, (Mold.) tămăşag, (prin Olt.) zgoandă, (înv.) cabazlâc, (fam.) pehlivănie. (A face o ~.) 2. v. anecdotă. 3. v. snoavă. 4. v. farsă.
Glumă ≠ seriozitate
glúmă (poveste, faptă hazlie, bractee) s. f., g.-d. art. glúmei; pl. glúme
GLÚM//Ă ~e f. Vorbă sau faptă hazlie, care provoacă râsul. ♢ În ~ fără intenţii rele. Fără ~ în mod serios. A lăsa ~a la o parte a lua lucrurile în serios. A se întrece cu ~a a-şi permite prea mult. A nu-i arde de ~ a fi supărat. Nu-i de ~! e lucru serios. [G.-D. glumei] /<sl. glumu, bulg. gluma
glúmă (glúme), s.f. – Banc, poveste plină de haz. – Mr. ngl’img. Sl. glumŭ (Cihac, II, 122; Conev 103; DAR), cf. bg., sb. gluma. Schimbarea de terminaţie se explică, fie printr-un caz flexionar de la glumŭ, fie prin confuzie cu sl. gluma „neruşinare”, sau, mai curînd, printr-un sing. reconstituit pe baza pl. glume. După Capidan, Raporturile, 229, bg. gluma ar proveni din rom., ceea ce nu pare probabil. Der. glumeţ, adj. (care glumeşte), cf. sl. glumiči, bg. glumec; glumi, vb. (a face glume; înv., a se ocupa; înv., a bîrfi), sensurile înv. fiind împrumuturi lit. din sl., fără circulaţie reală.
GLÚMĂ s.f. (Bot.) Bractee membranoasă situată la baza spicului la graminee sau a altor flori. [< fr. glume, it., lat. gluma].
glúmă s.f. Bractee membranoasă la baza spicului de graminee. (< fr. glume, lat. Gluma)
Powered by Rimeaza.org