15 definiţii pentru grau :



GRAU s. n. canal care traversează un cordon litoral, ce leagă o lagună de mare. (< fr. grau)

FLOAREA-GRÂULUI s. v. albăstrea, albăstrică, albăstriţă, surguci, vineţea, vineţică.

GERMENI DE GRÂU s.m. pl. Produs alimentar rezultat prin eliminarea germenilor din boabele de grâu, înainte de măcinare; se utilizează ca atare sau măcinaţi, pentru producerea de pâine specială, precum şi ca ingredient sau îngroşător în preparatele culinare (supe, sosuri etc.), având o mare valoare nutritivă.

GRÂU, (1) s.m., (2) grâne (grâie), s.n. 1. S.m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu rădăcina adâncă, cu frunzele lanceolate, cu inflorescenţa în formă de spic, din ale căror boabe se face făină (Triticum); plantă care face parte din acest gen. ♦ Sămânţa acestei plante. 2. S.n. (Adesea la pl.) Semănătură, lan, holdă de grâu (1) sau, p. gener., de cereale. ♦ (La pl.) Cereale sub formă de boabe. – Lat. granum.

Grâu ≠ neghină

grâu s. m., s. n., (sorturi) pl. grâuri/(lanuri) pl. grâie

GRÂU m. 1) Plantă erbacee cerealieră, cu tulpina în formă de pai, cu frunze liniare şi inflorescenţă în formă de spic, din ale cărei boabe se face făină. 2) Cantitate de boabe ale acestei plante. 3) Lan pe care creşte această plantă. /<lat. granum

GRÂUL-CÚCULUI s. v. ochii-păsăruicii.

GRÂUL-POTÂRNÍCHII s. v. paracherniţă.

GRÂUL-PRÉPELIŢEI s. v. ciormoiag, condroniu.

GRÂUL-PRÉPELIŢELOR s. v. sor-cu-frate.

GRÂU MOÁLE s. (BOT.; Triticum dícoccum) (reg.) tenchi.

GRÂU-NÉGRU s. v. ciormoiag, condroniu, sor-cu-frate.

GRÂU TÁRE s. v. ghircă.

grîu (-îie), s.n. – 1. Plantă erbacee din ale cărei boabe se face făină (cu toate varietăţile sale). – 2. (S.f. pl.) Cereale. – Var. (pentru sensul 2) grîne. – Mr. grăn, găr(n), megl. grǫn, istr. grăwu. Lat. granum (Puşcariu 740; Candrea, Éléments, 58; Candrea-Dens., 764; REW 3864; DAR), cf. alb. grun, grur(ë), it., sp. grano, fr. grain, basc. grau. Fonetismul nu este clar, rezultatul normal trebuie să fie *grîn; în aceeaşi situaţie se află şi cuvintele brîu şi frîu. Dificultatea fonetică pare a fi cauza care l-a determinat pe Miklosich, Slaw. Elem., 9 să considere acest cuvînt drept autohton. Explicaţiile neregularităţii fonetice sînt diferite, şi nu absolut convingătoare. După Meyer-Lübke, ZRPh., XL, 559, alteraţia se datorează timbrului velar al vocalismului î ...u; însă acelaşi timmbru, chiar dacă nu cu aceeaşi alteraţie, apare şi la sîn(u), bătrîn(u), etc. După Skok, À propos du nasalisme, în Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 325-29, explicaţia ar trebui căutată în poziţia finală a vocalei nazale, ceea ce nu pare evident. Rosetti, II, 111, consideră că „prezenţa lui u final este o condiţie a inovaţiei”, soluţie cu care pare a se combina cea lui Meyer-Lübke şi a lui Skok. În sfîrşit, Graur, BL, III, 52, pleacă de la o formă rotacizată *brînbrîr, în care ar fi intervenit o „fascie” *brîur(i), de unde un nou sing. brîu. Aceată laborioasă explicaţie se bazează pe ideea susţinută de autor a necesităţii unei „despicări” a 2 r, cf. greer, prooroc. Totuşi, explicaţia nu pare suficientă, fiindcă în celelalte cazuri de „fascie” apre reduplicarea vocalei, pe cînd aici efectul este diferit; şi întrucît pl. brîuri, frîuri, grîuri, care constituie o verigă necesară a demonstraţiei, este excepţional şi anormal, deoarece forma curentă şi tradiţională este brî(n)e, frî(n)e, grî(n)e. Credem că este mai curînd vorba de o formă *grîru, pl. *grîre, alterată fie ca efect al rotacismului fie al unei asimilări, unde r secundar ar fi dispărut ca efect al unei disimilări posterioare (*grîrugrîu ca impăratruÎmpărat(u) sau fratremfrate). Esre remarcabil, într-adevăr, faptul că cele trei vocale la care apare această particularitate, apare şi un r în silaba anterioară, a cărui prezenţă pare a condiţiona fenomenul. După cît se pare, aceeaşi schimbare a început să se schiţeze în bătrînbătrîior (în loc de bătrînior), fără a se fi propagat însă la alte forme der. sau flexionare. – Cf. grăunţ. Der. grînar (mr. grînar), s.n. (hambar), de la grîne, cu suf. -ar, cf. it. granaio (calabr. granoru), fr. grenier, sp. granero (după Puşcariu 737, Candrea-Dens., 766 şi REW 3839, direct din lat. granārium); grînar, s.m. (negustor de grîne); grînărie, s.f. (comerţ de grîne; hambar; cantitate de grîne).


Powered by Rimeaza.org