8 definiţii pentru inainte :



ÎNAÍNTE adv. I. (Cu sens local) În faţă. ♦ În locul dintâi, în frunte. ♦ (Cu valoare de interjecţie) Îndemn de a înainta. II. (Cu sens temporal) 1. Mai devreme, mai întâi. ♢ Expr. Mai înainte = a) mai demult; b) mai repede (decât altcineva sau altceva). De mai înainte = de mai demult. Cu... (mai) înainte sau (mai) înainte cu..., arată cât timp a trecut de la întâmplarea de care este vorba. Înainte vreme = odinioară. ♢ Compus: înainte-mergător s.m. = înaintaş (3), precursor; p. ext. om cu vederi înaintate. 2. Mai departe, în continuare. ♢ Expr. De azi (sau aici, acum etc.) înainte = de azi (sau aici, acum etc.) încolo. [Var.: naínte adv.] – Lat. in ab ante.

ÎNAÍNTE adv. (local) 1. (înv.) ainte. (Era situat ~.) 2. v. dinainte.

Înainte ≠ înapoi, îndărăt

înaínte adv.

ÎNAÍNTE adv. 1) În spaţiul aflat în faţă; dinainte; anterior. A se duce ~.A-i ieşi cuiva ~ a întâmpina pe cineva. A i-o lua cuiva ~ a întrece pe cineva. 2) Într-o perioadă de timp trecută; în trecut. Mai ~ vreme. 3) Mai întâi; la început. ♢ ~ de toate în primul rând. Mai ~ a) mai demult; b) mai repede decât altcineva; mai devreme; c) în primul rând; la început. ~-mergător a) premegător; înaintaş; precursor; b) persoană cu vederi progresiste. 4) În continuare; mai departe. De azi (sau de acum, de aici) ~.Zi-i (spune) ~! Continuă! 5) (cu valoare de interjecţie) Strigăt exprimând îndemnul de a înainta. Ura! ~! /<lat. in ab ante

înaínte adv. – 1. În faţă. – 2. Mai devreme, mai întîi. – 3. În locul dintîi, în frunte. – 4. (Prep.) În faţa, în prezenţă. – 5. (Adj., înv.) Anterior, precedent. – Var. nainte. Mr. nănte, ninte, ainte. Lat. ab ante, al cărui rezultat normal, *aînte, a trecut la ainte, probabil prin analogie cu alternanţa vocalică cuvînt-cuvinte, mormînt-morminte. Ainte (considerat de DAR ca rezultat normal din punct de vedere fonetic; cf. it. avanti, prov. avan, fr. avant, cat. abantes), păstrat în mr., apare în texte din sec. XVI-XVII, numai în compuneri ca nainte, mainte (‹ mai ainte), mai deinte; compunerea cu în- este normală, cf. (îm)prejur, (îm)preună, (în)adins, etc. După REW 4335, din lat. inainte; de la in abante e inde, după Pascu, I, 129, cf. Pascu, Beiträge, 10. După DAR, este vorba de o contaminare a lui ainte cu înintein ante. Lat. in ab antea este atestat pentru sec. IX, cf. J. Bastardas, Particularidades sintácticas del latin medieval, Barcelona 1953, p. 85. Der. înainta, vb. (a avansa, a progresa); înaintaş, s.m. (strămoş, precedesor; precursor; calul de dinainte al trăsurii; adj., care merge înainte; Arg., ochelari; Arg., pungaş în serviciul poliţiei). – Comp. (înv.) înainte cuvîntare, s.f. (prolog), format ca gr. πρόλογος; înainte mergător, s.m. (precursor), ca gr. πρόδρομος; înainte vreme, adv. (în trecut, în alte timpuri); dinainte, adv., cu prep. de; dinainte, s.n. (parte din faţă, mai ales la o haină).

ÎNAINTE-MERGĂTÓR s. v. antecesor, înaintaş, precursor, predecesor, premergător.

înaínte-mergătór s. m., pl. înaínte-mergătóri


Powered by Rimeaza.org