7 definiţii pentru mormant :



MORMÂNT, morminte, s.n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedaţi; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ♢ Expr. A duce (pe cineva) in mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. şi: mormânturi] – Lat. monumentum.

MORMÂNT s. groapă, (livr.) sepultură, (italienism înv.) tombă.

MORMÂNT s. v. moarte.

mormânt s. n., pl. mormínte

MORM//ÂNT ~ínte n. 1) Loc unde este înmormântat cineva. ♢ A duce pe cineva la ~ (sau a băga pe cineva (de viu) în ~) a) a face ca cineva să moară înainte de vreme; b) a produce cuiva mari neplăceri; a chinui de moarte pe cineva. A săpa cuiva ~ântul a face cuiva rău (pe ascuns). A fi cu un picior în ~ (sau a fi pe marginea ~ântului) a fi slăbit de boală sau de bătrâneţe; a nu mai avea mult de trăit. A-şi găsi (undeva) ~ântul a muri undeva. Nici în ~ niciodată. Linişte (sau tăcere) de ~ linişte perfectă. A intra în ~ a muri. 2) Movilă de pământ făcută cu grijă deasupra gropii unui mort. /<lat. monumentum

mormînt (-mínte), s.n. – Groapă, cavou. – Mr. murminte, mărmintu, megl. murmint. Lat. mŏnŭmentum sau mŏnĭmentum (Densusianu, Hlr., 193; Puşcariu 1109; Cnadrea-Dens., 1153; REW 5672; Bonfanti, Cah. S. Puşcariu, II, 125); r, prin disimilare, sau şi prin încrucişare cu mor, cf. sard. morimentu (Atzori 237), prov. morimen. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 299), dublet al lui monument, s.n., din fr. monument. Der. mormîntal, adj. (funerar), format după monumental, adj.; înmormînta (var. rară mormînta), vb. (a îngropa); înmormîntare, s.f. (îngropăciune; Arg., plictiseală).

Sfântul Mormânt adj. + s. n.


Powered by Rimeaza.org