38 definiţii pentru pamant :



BURICUL-PĂMÂNTULUI s. v. mama-pădurii.

CĂŢELUL-PĂMÂNTULUI s. v. orbete.

căţélul-pământului s. m., pl. căţéii-pământului

CEARĂ-DE-PĂMÂNT s. v. moldavit, ozocherită.

CRUCEA-PĂMÂNTULUI s. v. fierea-pământului, piedicuţă, potroacă, ţintaură.

crúcea-pământului (bot.) s. f.

CUIBUL-PĂMÂNTULUI s. v. trânji.

FIEREA-PĂMÂNTULUI s. v. genţiană, ghinţură.

fiérea-pământului s. f.

FUMUL-PĂMÂNTULUI s. v. fumăriţă.

hurmúzul-pământului s. m.

ínima-pământului s. f.

lumânăríca-pământului s. f.

MANA-PĂMÂNTULUI s. v. rodul-pământului.

MĂR-DE-PĂMÂNT s. v. nap-porcesc, topinam-bur.

mólie-de-pământ s. f. (sil. -li-e), art. mólia-de-pământ (sil. -li-a)

MUŞCHI-DE-PĂMÂNT s. v. piedicuţă.

pálma-pământului s. f.

PASĂREA-PĂMÂNTULUI s. v. sitar.

PĂMẤNT, (3, 4, 5) pământuri, s.n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ♢ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea şi) pământul sau cât e lumea şi pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcţii negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarţa globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafaţa lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii şi alte vietăţi; sol. ♢ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârşire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcţii negative) deloc, în nici un fel. ♢ Loc. adj. şi adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoţie, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ♢ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghiţit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte ruşinat şi ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieşi (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neaşteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simţul realităţii. A nu-l mai ţine (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simţi o emoţie puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ţine pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecaţii) despre un om rău. A şterge (sau a stinge, a face să piară) de pe faţa pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă şi un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obţinut, cu orice preţ. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preţ, cu orice efort, neapărat. Doarme şi pământul sub om = e linişte, tăcere desăvârşită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru şi care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, şi din granule organice, provenite din descompunerea substanţelor organice vegetale sau animale. ♢ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi şi reţine substanţe colorate din uleiuri animale, vegetale şi minerale. ♦ (Şi în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăţilor lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ♢ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ţinut; p. ext. ţară, patrie. ♢ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieţii, transmise urmaşilor prin tradiţie: p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei ţări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

PĂMÂNT s. 1. v. lume. 2. v. teritoriu. 3. v. uscat. 4. (pop. şi poetic) glie. (Şi-a sărutat ~ul natal.) 5. v. sol. 6. v. argilă. 7. pământ de diatomee v. diatomit.

pământ s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pământuri

PĂMÂNT ~uri n. 1) Planetă din sistemul solar pe care a apărut şi se dezvoltă viaţa. ♢ La capătul ~ului foarte departe; neînchipuit de departe. Ca de la cer la ~ de un contrast izbitor. Cât (sau de când) e lumea şi ~ul a) (din) totdeauna; veşnic; b) niciodată; nicicând. A se crede (sau a se socoti) buricul ~ului v. BURIC. A nu şti (sau a nu afla, a nu auzi) nici ~ul a nu şti (a nu afla, a nu auzi) nimeni. 2) Înveliş extern solid (neacoperit cu ape) al acestei planete; uscat. 3) Strat superior afânat al acestui înveliş caracterizat prin fertilitate, în care se dezvoltă plantele; sol. ♢ ~ galben lut. ~ negru cernoziom. Ca ~ul a) negru; b) de culoarea pământului; pământiu. La ~ a) culcat jos; b) distrus moraliceşte. A face una cu ~ul sau a şterge (sau a rade) de pe faţa ~ului a nimici complet. A lăsa ochii în ~ a privi în jos (de ruşine, de emoţie etc.). A fugi mâncând ~ul a fugi foarte tare. A-i fugi ~ul de sub picioare a) a-şi pierde echilibrul; b) a-şi pierde susţinerea, sprijinul. A ieşi (sau a apărea, a răsări) ca din ~ a se ivi pe neaşteptate. Parcă a intrat în ~ (sau parcă l-a înghiţit ~ul) a dispărea brusc. A băga (pe cineva) (de viu) în ~ a chinui (pe cineva) sistematic, pricinuindu-i moartea prematură. A intra în ~ de ruşine a simţi o ruşine foarte mare. A scoate (sau a aduce) din ~ (sau din fundul ~ului) a găsi neapărat (pe cineva sau ceva). A nu-l primi pe cineva nici ~ul a fi un mare nemernic. ~uri rare grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, având proprietăţi asemănătoare. 4) Teritoriu aparţinând unei ţări. A acapara ~uri străine.Obiceiul ~ului obicei tradiţional, nescris, al unei colectivităţi, transmis din generaţie în generaţie. 5) Teren cultivabil, folosit în agricultură; câmp. ♢ Sărac lipit ~ului foarte sărac. 6) Populaţie a acestei planete; lume; omenire; umanitate. /<lat. pavimentum

pămînt (-turi), s.n. – 1. Ţărînă, tină, sol. – 2. Lume. – 3. Teren. – 4. Ţară. – Mr. pimintu, megl. pimint, istr. pemint. Lat. paumentum, formă populară indicată de Iulian, în loc de păvῑmentum (Puşcariu 1251; Candrea-Dens., 1314; REW 6312), cf. v. it. palmiento, logud. pamentu „pardoseală, pavaj”. Var. păvāmentum, postulată de Pascu, I, 143 a fost menţionată de Du Cange. – Der. pămîntean, s.m. (locuitor al pămîntului; indigen; laic; înv., plugar); pămînteancă, s.f. (indigenă); pămîntesc, adj. (terestru, lumesc, plugar); pămîntenesc, adj. (indigen); pămîntiu, adj. (oacheş, brun, negricios); pămîntos, adj. (cu pămînt, pămîntiu); (îm)pămînteni, vb. (a se stabili; a da pămînturi în proprietate); pămînţel, s.m. (argilă, lut); subpămîntean, adj. (subteran).

POAMĂ-DE-PĂMÂNT s. v. cartof.

poáme-de-pământ s. f. pl.

rácul-pământului s. n.

RAGILA-PĂMÂNTULUI s. v. sparanghel.

RĂSUFLĂTOAREA-PĂMÂNTULUI s. v. gogoaşă.

răsuflătoárea-pământului s. f. (sil. -flă-)

răşínă-de-pământ s. f.

RÂNDUNICĂ-DE-PĂMÂNT s. v. lăstun-de-mal.

ródul-pământului s. n.

SCRIITOR DE PĂMÂNT s. v. geograf.

SFREDELUL-PĂMÂNTULUI s. v. burghiul.

steáua-pământului s. f.

ŢÂNCUL-PĂMÂNTULUI s. v. orbete.

ţâncul-pământului (zool.) s. m.


Powered by Rimeaza.org