58 definiţii pentru para :
PARÁ3, parale, s.f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat şi în ţările româneşti; (astăzi) ban de valoare mică. ♢ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ♢ Expr. Parale bune = bani mulţi (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preţ. A şti câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privinţa caracterului, a meritelor sau a capacităţii cuiva. – Din tc. para.
PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” şi serveşte la formarea unor adjective şi a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” şi serveşte la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.
PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” şi serveşte la formarea unor substantive. – Din fr. para-.
PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuşi să evite, să facă faţă. – Din fr. parer.
PARÁ s. v. ban, monedă, piesă.
PARÁ s. v. ban.
PARÁ vb. v. eschiva.
pará s. f., art. paráua, g.-d. art. parálei; pl. parále
pará vb., ind. prez. 1 sg. paréz, 3 sg. şi pl. pareáză
PARÁ ~le f. 1) înv. Monedă măruntă egală cu a suta parte dintr-un leu. 2) înv. Monedă turcească de argint care a circulat şi în Ţara Moldovei. 3) Monedă divizionară iugoslavă egală cu a suta parte dintr-un dinar. 4) Ban de valoare neînsemnată. ♢ Nu face nici o ~ (chioară) sau nu face nici două ~le (sau nici doi bani) nu are nici o valoare; nu costă nimic. A nu avea nici o ~ (sau leţcaie) chioară a nu avea nici un ban. A face pe cineva de două ~le a batjocori tare pe cineva; a face de nimic. 5) la pl. Bani în număr nedeterminat. ♢ Până într-o ~ până la ultimul ban. A lua pe cineva la trei ~le a-i cere cuiva socoteală; a lua din scurt pe cineva. Face ~le e de preţ; nu e lipsit de valoare. [Art. paraua; G.-D. paralei] /<turc. para
A PAR//Á ~éz tranz. (lovituri ale adversarului la duel, la scrimă etc.) A evita printr-o contralovitură. /<fr. parer
pará (parále), s.f. – 1. Veche monedă divizionară turcă, cu valoare de 2 aspri, 3 bani sau 1/40 dintr-un piastru. – 2. Monedă divizionară rom., valorînd 1/40 dintr-un leu vechi. – 3. Centimă. – 4. (Pl.) Bani. – Mr., megl. pară. Tc. para (Roesler 601; Şeineanu, II, 283; Loebel 74; Lokotsch 1626), din per. parä, cf. ngr. παρᾶ, alb., bg., sb. para. – Der. părăleşte, adv. (în numerar); părălet, s.n. (bănet); părăleală, s.f. (extorcare, pagubă); părăli, vb. (a jecmăni); paralîc, s.n. (bănet; mărunţiş); părăluţă, s.f. (centimă, ban; bănuş, Bellis perennis).
pára- pref. – Subliniază ideea de repetiţie obositoare: legi, paralegi (Jipescu); leşinuri, paraleşinuri (Stăncescu). Ngr. πάρα „mai mult”. Nu se foloseşte decît în repetarea cuvîntului simplu, ca în cazurile citate.
PARA- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „în afara, pe lângă”, „contra”. {< fr., it. para-, cf. gr. para – lângă, vecin].
PARÁ vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face faţă, a evita. [< fr. parer].
PARA1- elem. 1. „în afara, pe lângă”, „contra”. 2. (chim.) „derivat aromatic disubstituit”. 3. „a apăra, a proteja”. (< fr. para-, cf. gr. para, lângă)
PARÁ2 vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ♢ (p.ext.) a face faţă, a evita. (< fr. parer)
HÁRA-PÁRA s.f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmăşeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formaţie onomatopeică.
hára-pára adv., s. f.
PAR1, pari, s.m. 1. Bucată de lemn lungă şi (relativ) groasă, de obicei ascuţită, folosită mai ales ca element de susţinere, de fixare etc. în diferite construcţii sau ca pârghie, ca ciomag etc. ♢ Loc adv. Cu parul = cu forţa, silit. ♢ Expr. A-i da (cuiva) cu parul în cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a împiedica (pe cineva) să promoveze, să acţioneze etc. Parcă mi-a (sau ţi-a, i-a etc.) dat cu parul în cap, se spune când cineva a primit pe neaşteptate o veste neplăcută. A (i) se apropia funia de par = a) a fi bătrân, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru îndeplinirea presantă a ceva); a se apropia deznodământul. 2. Cracă groasă de copac. ♢ Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus.
PAR2, -Ă, pari, -e, adj. (Despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu numărul doi. – Din lat. par.
PAR s. 1. prăjină, (pop.) prepeleac, (reg.) beldie, paliţă, pătăchie, prăştinaş, prăştină, rudă, (Olt.) colvă, dârjală, (Transilv.) palţău, (înv.) şiric. (L-a lovit cu un ~.) 2. parmac, (înv. şi pop.) pociumb, (pop.) şarampoi, (reg.) verdete, (Maram.) şaranţ, (Maram., Transilv., Ban. şi Olt.) şteamp, (Olt., Ban. şi Transilv.) ştenap. (~ la un gard.) 3. v. stâlp.
Par ≠ impar
par adj. m., pl. pari; f. sg. páră, pl. páre
par s. m., pl. pari
PAR1 ~i m. 1) Bucată din tulpina sau din ramurile mai groase ale unui copac, ascuţită la un capăt, care se bate în pământ, servind ca element de fixare sau de susţinere. ♢ A i se apropia (sau a i se strânge) funia de (sau la) ~ v. FUNIE. 2) Băţ gros folosit în diferite scopuri (ca pârghie, ciomag etc.). ♢ Cu ~ul în mod forţat; cu de-a sila. /<lat. palus
PAR2 ~ă (~i, ~e) (despre numere întregi) Care este divizibil cu doi. /<lat. par
par (pári), s.m. – Băţ, stîlp, nuia. – Mr., megl. par. Lat. pālus (Puşcariu 1260; Candrea-Dens., 1324; REW 6182), cf. alb. palë, it., sp. palo, fr. pieu, cat. pal, port. pao, ngr. παλοῦϰι. – Der. împăra, vb. (a bate pari; a trage în ţeapă; refl., a se lovi, a se înţepa cu un par), pe care Candrea-Dens., 1325; Densusianu, Rom., XXXIII, 70 şi DAR îl derivă direct din lat. impālāre; părui, vb. (a bate pari).
PAR adj. (Mat.; despre numere întregi, puteri etc.) Divizibil cu doi. ♦ (Despre funcţii) Care nu-şi schimbă valoarea atunci când argumentul îşi schimbă semnul. [< lat. par].
PAR1- pref. „prin”. (< fr. par)
PAR2, -Ă adj. (mat.; despre numere întregi, puteri etc.) divizibil cu 2. ♢ (despre funcţii) care nu-şi schimbă valoarea atunci când argumentul îşi schimbă semnul. (< lat. par)
-PAR3(Ă) elem. „care naşte, care produce”. (< fr. -pare, cf. lat. parere, a zămisli)
PÁRĂ1 s.f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ♢ Loc. adj. De pară = roşu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ♢ Expr. A trece (sau a sări) prin foc şi pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc şi pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc şi pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic şi chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorinţă chinuitoare. – Din sl. para.
PÁRĂ2, pere, s.f. 1. Fructul părului1. *Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obţine ceva fără efort, fără muncă. Nu plăteşte nici o pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nici o valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira.
PÁRĂ s. 1. v. flacără. 2. v. vâlvătaie. 3. v. dogoare.
PÁRĂ s. v. bec, cartof, con.
páră (flacără) s. f., g.-d. art. párei
páră (fruct) s. f., g.-d. art. pérei; pl. pére
PÁRĂ1 f. 1) Ansamblu de flăcări apărut în procesul arderii în mediu aerian; văpaie. ♢ A se face foc şi ~ a se înfuria. 2) Emanaţie fierbinte a unui izvor puternic de căldură; văpaie; dogoare. [G.-D. perei] /<sl. para
PÁRĂ2 pére f. 1) Fruct al părului. ♢ A-i cădea (sau a-i pica) cuiva para în gură a obţine ceva fără eforturi. Când va face plopul pere şi răchita micşunele niciodată. 2) Obiect care are forma unui asemenea fruct. [G.-D. perei] /<lat. pira
páră s.f. (pop.) 1. flacără, vâlvătaie, dogoare. 2. (fig.; înv.) tărie, intensitate. 3. (fig.; înv.) sentiment puternic; înflăcărare, chin sufletesc, dorinţă chinuitoare, foc. 4. (adv.; pe lângă verbul a roşi) foarte intens, foarte tare. 5. (înv.) emanaţie puternică, exalaţie. 6. (înv.) sul de fum. 7. (reg.) trăznet. 8. (reg.) tăişul toporului.
páră s.f. – Flacără, flamă. – Mr. piră. Sl. para „fum, abur” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 243), cf. bg., sb., cr., pol. para „abur”, cf. şi opări. Schimbul semantic, destul de ciudat, nu a fost explicat; dar pare să fie sl., cf. pîrli. De asemeni, este posibilă o încrucişare cu păli „a arde”, cf. ceh. pala „flacără”.
părá, par, vb. I (înv.) a (se) apăra.
PĂREÁ, par, vb. II. Intranz. şi refl. 1. (Cu valoare de semiauxiliar de modalitate) A da impresia, a crea iluzia; a avea aparenţa de... ♢ Loc. vb. A-i părea (cuiva) bine = a se bucura. A-i părea (cuiva) rău = a regreta. ♢ Loc. adv. Pare că = parcă1. ♢ Expr. Pe cât se pare = pe cât se vede, pe cât se înţelege. (Rar) (Impers., introduce o propoziţie subiectivă) Părea că mă aflam într-un mare oraş. ♦ Intranz. (Rar) A atrage atenţia, a impune. 2. A avea impresia, a-şi închipui, a crede. ♦ A socoti, a aprecia, a considera, a găsi. 3. A se înşela; a i se năzări. [Var.: (rar) páre vb. III] – Lat. parere.
PĂREÁ vb. 1. a arăta, a semăna. (~ a fi mai mult o proză versificată.) 2. a crede, a-şi imagina, a-şi închipui, a i se năzări, (înv. şi pop.) a i se năluci. (Ţi s-a ~ numai că l-ai văzut.)
păreá vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém; conj. prez. 3 sg. şi pl. páră; ger. părând; part. părút
A PĂREÁ par intranz. 1) A avea aparenţa; a fi în aparenţă; a se arăta. Pari bolnav. 2) v. A SE PĂREA. /<lat. parere
A SE PĂREÁ pers. 3 se páre intranz. (de regulă, urmat de o propoziţie introdusă prin conjuncţia că) A face impresia; a se crea aparenţa. Mi se pare că plouă. Cum ţi se pare? /<lat. parere
păreá (par, – rút), vb. – A da impresia, a crea iluzia, a avea aerul. – Mr. (am)par, (am)părui, păreare. Lat. pārēre (Puşcariu 1261; Candrea-Dens., 1331; REW 6235), cf. it. parere, prov. parer, v. fr. paroir, sp., port. parecer. – Der. părere, s.f. (opinie, aviz; iluzie, viziune, fantasmă); părelnic, adj. (imaginar, fictiv); parcă (var. ortografică par’că), adv. (s-ar zice, s-ar crede, într-o măsură, cam), în loc de pare că, cf. calabr. parca; dispărea, vb. (a pieri), format după fr. disparaître; dispariţie, s.f. (pieire), din fr. disparation; compărea, vb., după fr. comparaître; comparent, adj. (care compare); comparaţi(un)e, s.f. (prezentare).
PẤRĂ, pâre, s.f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamaţie. ♦ Acuzaţie, învinuire. 2. Denunţ. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (Înv. şi reg.) Proces, judecată. [Pl. şi: pâri] – Din pârî (derivat regresiv).
PÂRĂ s. v. acţiune, acuzare, acuzaţie, animozitate, bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cauză, ceartă, cleveteală, clevetire, clevetit, conflict, defăimare, denigrare, denunţ, denunţare, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discreditare, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învinovăţire, învinuire, învrăjbire, judecată, litigiu, neînţelegere, plângere, ponegreală, ponegrire, proces, reclamaţie, şoaptă, vrajbă, zâzanie.
pâră s. f., g.-d. art. pârei; pl. pâre
PÂR//Ă ~e şi ~i f. 1) Informare a unor organe sau persoane în drept despre comiterea unei infracţiuni; denunţ. 2) înv. Proces judiciar. [G.-D. pârei] /v. a pârî
PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe faţă în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau minţind; a vorbi de rău; a denunţa. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)rĕti.
PÂRÎ vb. v. denunţa.
PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.
pârî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pârá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pâráscă
A PÂR//Î ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acţiuni reprobabile ţinute în taină, dând în vileag, cu intenţii rele (în faţa unor persoane sau organe oficiale); a denunţa; a declara. /<sl. p[â]rĕti