20 definiţii pentru parau :



MIERLĂ-DE-PÂRÂU s. v. pescar, pescărel, pescăruş.

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuşi să evite, să facă faţă. – Din fr. parer.

PARÁ vb. v. eschiva.

pará vb., ind. prez. 1 sg. paréz, 3 sg. şi pl. pareáză

A PAR//Á ~éz tranz. (lovituri ale adversarului la duel, la scrimă etc.) A evita printr-o contralovitură. /<fr. parer

PARÁ vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face faţă, a evita. [< fr. parer].

PARÁ2 vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ♢ (p.ext.) a face faţă, a evita. (< fr. parer)

părắu (= pârău) s.n. (pl. păraie)

PÂRẮU s.n. v. pârâu.

PÂRẤU, pâraie, s.n. 1. Apă curgătoare mică, râu mic. 2. Fig. (Adesea adverbial) Cantitate mare (dintr-un lichid); şuvoi. [Var.: pârắu s.n.] – Cf. alb. p ë r r u a, rom. r â u.

PÂRÂU s. 1. (GEOGR.) apă, râuleţ, râuşor, (reg.) râurel, râuţ. (Un ~ şerpuia printre coline.) 2. (GEOGR.) apă. (A sărit cu uşurinţă ~l.) 3. v. şiroi.

pârâu s. n., art. pârâul; pl. pâráie

PÂR//ÂU ~áie n. 1) Apă curgătoare mică; râu mic. 2) Curs de apă format din precipitaţii atmosferice. 3) fig. Cantitate mare (dintr-un lichid) care se mişcă într-o direcţie. /cf. alb. përrua

PÂRÎ́, pârăsc, vb. IV. Tranz. (Folosit şi absol.) 1. A se plânge de faptele cuiva; a reclama. ♦ A acuza, a învinui. ♦ A da pe faţă în mod răutăcios faptele cuiva, adesea exagerând sau minţind; a vorbi de rău; a denunţa. 2. (Înv.) A da pe cineva în judecată, a intenta (cuiva) proces. – Din sl. p(ĩ)rĕti.

PÂRÎ vb. v. denunţa.

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.

pârî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pârá; conj. prez. 3 sg. şi pl. pâráscă

A PÂR//Î ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acţiuni reprobabile ţinute în taină, dând în vileag, cu intenţii rele (în faţa unor persoane sau organe oficiale); a denunţa; a declara. /<sl. p[â]rĕti

pîrîu (-îuri), s.n. – Mică apă curgătoare. – Var. Mold. pîrău, -aie, Bucov. părău, , -aie, -ăie, Munt., pl. pîrîe. Megl. păroi. Sl. (bg.) poroj „torent” (Miklosich, Fremdw., 119; Tiktin), cf. puroi, alb. përrua. Limba literară a asimilat rezultatul normal, *păroi (ca în megl.), cu rîu, de unde şi pl. artificial pîrîuri; limba populară ignoră aceste forme şi lexicografi ca Densusianu, GS, VI, 364, Candrea şi Scriban le consideră incorecte. Sing. pîrău, în loc de *păroi, provine din pl. pîraie, ca în paralelismul bulfeie-bulfeu. E adevărat că istoria cuvîntului bg. nu este clară; poate-i vorba de un cuvînt din aceeiaşi familie cu roi, noroi, şi identic cu puroi. După o părere foarte răspîndită, cuvîntul este de origine alb. (Cihac, II, 719; Meyer 335; Philippide, II, 729; Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 327; Jokl, IF, XLIX (1931), 282-6; Rosetti, II, 120; E. Petrovici, Dacor., VII, 347), părere greu de admis pentru noi pe baza unei simple asemănări. Alţi cercetători se gîndesc la o sursă autohtonă (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Lahovary 340); la un tracic *parau(t), de unde ar proveni şi numele de Prut (Pascu, Arhiva, 1921, 133; Pascu, Arch. Rom., VII, 567); la un gr. *παρροή în loc de παραρροή (Diculescu, Elemente, 491); la un lat. aquae rivus (Philippide, Principii, 40) ipoteză evident neinteresantă. Toate aceste intenţii de explicare par să păcătuiască prin faptul că se bazează pe un sens de „apă curgătoare” care trebuie să fie secundar; sensul primitiv trebuie să fi fost cel de „şuvoi”, cf. pîraie de lacrimi, ca în sb. roniti suze „a vărsa lacrimi”, faţă de poron „loc unde un rîu se pierde în pămînt”.

RÂNDUNICĂ-DE-PÂRÂU s. v. lăstun-de-mal.


Powered by Rimeaza.org