11 definiţii pentru prada :



PRÁDĂ, prăzi, s.f. 1. Faptul de a prăda; prădare, jefuire, jaf; devastare. 2. (Concr.) Totalitatea bunurilor materiale şi (în trecut) a persoanelor luate de cel care pradă (mai ales în timp de război). ♢ Loc. vb. (Înv.) A face pradă = a prăda. 3. Persoană prinsă, răpită, ajunsă în puterea cuiva. ♢ Expr. Pradă (sau prada) cuiva = la discreţia, în stăpânirea unei persoane sau a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri. 4. Vietate care serveşte ca hrană animalelor sălbatice carnivore sau păsărilor răpitoare; p. ext. vânat; p. gener. orice poate servi drept hrană vieţuitoarelor. ♢ Pasăre de pradă = pasăre răpitoare. 5. (Reg.) Risipă, cheltuială inutilă. – Lat. praeda.

PRÁDĂ s. 1. v. jaf. 2. v. captură.

PRÁDĂ s. v. captivitate, robie, sclavie.

prádă s. f., g.-d. art. prăzii; pl. prăzi

PRÁDĂ, prăzi f. 1) rar v. A PRĂDA. 2) Totalitate a bunurilor prădate. 3) Persoană răpită şi dată în supunerea cuiva. ♢ A fi pradă (sau prada) cuiva (sau a ceva) a) a fi în stăpânirea totală a cuiva; b) a fi copleşit de un sentiment sau de o idee. 4) Vietate care serveşte drept hrană pentru animalele sălbatice. ♢ Pasăre de pradă pasăre răpitoare. 5) fig. Obiect supus acţiunii unor factori (mai ales negativi). /<lat. praeda

prádă (prắzi), s.f. – 1. Jaf, furt, prădăciune. – 2. Captură, lucruri furate. – 3. Victimă; jucărie. – Mr. pradă. Lat. praeda (Puşcariu 1367; Candrea-Dens., 1436; REW 6174), cf. it. preda, prov., sp. presa, fr. proie, cat., port. prea. – Der. prăda, vb. (a jefui, a fura), mr. (m)prad, (m)prădare, poate reprezentant direct al lat. praedāre (Puşcariu 1366; Candrea-Dens., 1435; REW 6715), cf. it. predare, port. prear, v. fr. preer; prădăciune, s.f. (jaf), din lat. praedacionem (Puşcariu 1368; Candrea-Dens., 1437; REW 6716), sau mai probabil der. intern (Rosetti, I, 159); prădător, adj. (jefuitor), din lat. praedator (Puşcariu 1369; Candrea-Dens., 1438; REW 6717), sau mai probabil der. intern; prădalnic, adj. (jefuitor). – Din rom. provine rut. prejda, prejdowaty (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 408). Cf. prădui.

PRĂDÁ, prad, vb. I. Tranz. A jefui, a devasta, a pustii o ţară, un ţinut etc.; a jefui, a fura cuiva bunuri de preţ. ♦ A sărăci, a ruina pe cineva prin acte silnice, prin biruri, amenzi, impozite copleşitoare. – Lat. praedare.

PRĂDÁ vb. 1. v. jefui. 2. a fura. (L-au ~ noaptea hoţii.) 3. a devasta, a jefui, a sparge, (livr.) a devaliza. (Bandiţii au ~ banca.) 4. v. deposeda. 5. v. răpi.

PRĂDÁ vb. v. arunca, asasina, azvârli, cheltui, irosi, împrăştia, înrobi, omorî, prăpădi, risipi, robi, suprima, ucide, zvârli.

prădá vb., ind. prez. 1 sg. prad, 2 sg. prazi, 3 sg. şi pl. prádă; conj. prez. 3 sg. şi pl. práde

A PRĂD//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A lipsi (complet) de avere; a jecmăni; a despuia; a jupui; a jefui. 2) (bunuri, avere) A fura în cantităţi mari. 3) (oameni dependenţi) A ruina prin exploatare. /<lat. praedare


Powered by Rimeaza.org