9 definiţii pentru putine :



mult-puţín s. n., art. mult-puţínul

PUŢÍN, -Ă, puţini, -e, adj., adv. I. Adj. 1. Care este în cantitate mică, un pic; care nu este de ajuns; insuficient. ♢ Expr. Puţin la minte = prostuţ. Puţin la simţire = nesimţitor, insensibil ♦ (Substantivat, n.) Cantitate mică, număr mic din ceva. Puţinul cât a scris. ♢ Expr. Puţin a lipsit (sau a rămas) să nu... sau puţin de nu era să... = era cât pe-aci să.... era pe punctul de a... Pentru puţin! = formulă politicoasă de răspuns la o mulţumire. 2. De proporţii, de dimensiuni mici, cu volum redus; mic; fig. neînsemnat. ♢ Puţin la trup = mic şi firav. ♦ De intensitate mică; slab. 3. (Despre noţiuni de timp) De mică durată; scurt. ♢ Loc. adv. În puţine zile = peste câteva zile. 4. (Cu valoare de numeral nehotărât) Puţini ştiu acest lucru. II. Adv. 1. În cantitate sau în măsură mică. ♢ Cel (sau pe) puţin = a) minimum; b) în orice caz, măcar, barem. Câtuş (sau cât) de puţin = nici în cea mai mică măsură; deloc, nicidecum. Nu mai puţin = de asemenea, deopotrivă. Pe (sau cu) puţin = ieftin. (Cu) puţin mai... = (cu) ceva mai... Merg puţin mai înaintea lui. Mai puţin de... = în număr sau în cantitate mai mică decât... (Puţin) câte puţin sau (câte) puţin-puţin = încetul cu încetul, pe rând. Mult-puţin = cât o fi, oricât. ♦ În oarecare măsură, întrucâtva. ♦ Cam, oarecum. Surâse puţin ironic. ♦ (Precedat de „cel mai”, serveşte la formarea superlativului relativ de inferioritate) Cel mai puţin reuşit dintre tablourile expuse. 2. Pentru scurt timp, pentru un interval mic; câtva timp. ♢ Peste puţin = în curând, în scurt timp. De puţin = de scurt timp, de curând. – Et. nec.

PUŢÍN adj., adv. 1. adj. insuficient. (Oaste ~ ă; bani ~ i.) 2. adj. (înv.) scurt. (A scris în ~ cuvinte totul.) 3. adv. v. prost. 4. adj. v. câtva. 5. adv. niţel, (pop.) oleacă, (înv.) oarece, oareşice. (Stai ~!) 6. adv. v. câtva. 7. adj. scurt. (În ~ vreme voi fi la tine.) 8. adv. v. rar. 9. adv. v. uşor. 10. adv. v. întrucâtva. 11. adv. v. cam. 12. adj. v. redus. 13. adj. v. slab.

Puţin ≠ mult

puţín adj. m., pl. puţíni; f. sg. puţínă, pl. puţíne

puţín s. n.

PUŢÍN1 adv. 1) (în opoziţie cu mult) În cantitate, în măsură mică. A nins ~. A uda ~ florile. ♢ Cel ~ minimum. Câtuşi (sau cât) de ~ în măsură cât de mică; măcar un pic. Nu mai ~ tot atât; în aceeaşi măsură. Mai ~ în cantitate, în măsură mai mică. ~ câte ~ a) câte un pic; b) fără grabă; încet. Mult, ~ cât va fi; oricât. Mai mult sau mai ~ v. MULT. Pentru ~ răspuns politicos la mulţumirea cuiva pentru ceva. 2) Un timp scurt. A dormi ~. /<lat. putinus

PUŢÍN2 (~i, ~e) 1) (în opoziţie cu mult) Care este în cantitate sau în număr mic; care nu este îndeajuns; insuficient. ~i cercetători. ~ă umezeală. ♢ ~ la minte cam prost; prostuţ. ~ la simţire nesimţitor. 2) (în opoziţie cu mare) Care este de dimensiuni, proporţii sau volum redus. ~ pământ. 3) (despre timp) Care este de scurtă durată. /<lat. putinus

puţín (puţină), adj. – Insuficient, redus. – Mr. p(u)ţîn, psîn, megl. puţǫn, istr. puţin. Origine obscură. Provine fără îndoială din rădăcina expresivă *piţ-, cf. puţă, dar der. nu este clară. Cf. lat. med. pusinnu, pittinus „mic”, şi toate cuvintele romanice care exprimă această idee şi care în general sînt puţin clare. Pentru comparativul mai puţin, cf. sard. prus paguplus paucum. În general se încearcă să se explice acest cuvînt în două feluri: pornind de la paucus, prin intermediul unui der. *paucinum (Cipariu, Gram., II, 347; Pascu, I, 150), sau pornind de la putus, prin intermediul lui *putinus (Meyer, IF, VI, 122; Candrea, Rom., XXXI, 314; Puşcariu 1418; Loewe 57; REW 6550). Der. puţintel (f. puţintea, puţintică), adj. (niţel), probabil formă disimilată a lui *puţincel (Puşcariu, Dacor., I, 326); puţinătate (var. puţinime, puţintime), s.f. (cantitate mică); împuţina, vb. (a reduce, a micşora).


Powered by Rimeaza.org