24 definiţii pentru rau :



BĂŞICĂ REÁ s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.

BOALĂ-REÁ s. v. epilepsie, febră tifoidă, tifos.

BUBĂ REÁ s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.

PECINGINE REÁ s. v. pelagră.

piáză rea s. f. + adj. (sil. pia-), art. piáza rea; pl. piéze réle

PLOIER DE RÂU s. v. prundăraş.

RĂU, REA, răi, rele, adj., s.n., adv. I. Adj. Care are însuşiri negative; lipsit de calităţi pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obişnuit, neplăceri altora. ♢ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ♢ Compuse: rea-voinţă s.f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă faţă de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoinţă; rea-credinţă (scris şi reacredinţă) s.f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. şi adv.) De rea-credinţă = incorect, necinstit, rău intenţionat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-şi îndeplineşte îndatoririle morale şi sociale legate de o anumită circumstanţă, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situaţii; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfăţat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jigneşte; p. ext. urât. 4. (Despre viaţă, trai etc.) Neliniştit, apăsător, chinuit. ♢ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înţelege, a trăi prost (cu cineva). A-şi face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre veşti) Care anunţă un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calităţile proprii destinaţiei, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuinţări; care prezintă unele defecte, unele imperfecţiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu uşurinţă sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcţionează normal; bolnav; (despre funcţii fiziologice) care nu se desfăşoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte şi încălţăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieşit din circulaţie; fals. III. Adj. (Despre meseriaşi, artişti etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfăcător; dăunător. ♢ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenţie răuvoitoare, a interpreta eronat o observaţie, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiţii) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Aşa cum nu trebuie; nepotrivit, greşit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ♢ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viaţă grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i şedea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simţi rău = a fi sau a se simţi bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simţi deodată ameţeală, dureri, senzaţie de greaţă etc.; a leşina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S.n. 1. Ceea ce aduce nemulţumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ♢ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ♢ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutăţii) cuiva. ♢ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeaţă prin care se urează cuiva noroc şi fericire. ♦ Boală, suferinţă. ♢ Rău de mare = stare de indispoziţie generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziţie generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălţimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ♢ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilăreşti. – Lat. reus „acuzat”, „vinovat”.

RĂU adj. v. bolnav, costeliv, cumplit, cutremurător, fals, falsificat, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoşător, îngrozitor, înspăimântător, jigărit, macabru, monstruos, nesănătos, oribil, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, sângeros, slab, slăbănog, suferind, teribil, uscat, uscăţiv, zguduitor.

RĂU adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruţător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sângeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. şi pop.) năsilnic, (înv. şi reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. şi Bucov.) avan, hapsân, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. greşit. (Deprinderi rele.) 4. adj. v. greu. 5. adj. apăsător, chinuit, greu. (O viaţă rea.) 6. s. v. necaz. 7. adv. v. mult. 8. adj. v. nenorocos. 9. adj. v. dăunător. 10. adv. prost. (Se simte ~.) 11. adv. v. grav. 12. adj. v. neplăcut. 13. adv. v. calomnios. 14. adj. neplăcut, prost, (înv.) slab. (I-a adus o veste rea.) 15. adj. v. mizerabil. 16. adj. v. nefavorabil. 17. adv. v. anapoda. 18. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgraţios, greţos, greu, infect, împuţit, neplăcut, nesuferit, puturos, respingător, scârbos, urât, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilenţial, repugnant, repulsiv, (înv. şi pop.) scârnav, (înv.) scârbavnic, scârbelnic. (O duhoare rea.) 19. adj. v. inferior. 20. adj., adv. v. incorect. 21. adv. greşit, nepotrivit. (N-ar fi ~ să mergi pe la el.) 22. adv. v. prost. 23. adj. v. impracticabil.

RĂU s. v. afecţiune, boală, maladie.

Rău ≠ bine, bun

rău adj. m., pl. răi; f. sg. rea, pl. réle

rău s. n., pl. réle

RĂU1 adv. (în opoziţie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; aşa cum nu se cuvine; aiurea. ♢ A se pune ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viaţă grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fără ~ nu este tocmai bine aşa cum este, dar poate fi şi mai grav, dacă vei pierde şi ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simţi ~) a) a duce o viaţă grea; b) a se simţi bolnav. A-i şedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simţi (pe neaşteptate) o senzaţie de indispoziţie fizică. A se avea ~ cu cineva a fi în ceartă cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu duşmănie. A-i părea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ♢ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus

RĂU2 rea (răi, réle) 1) (în opoziţie cu bun) Care are însuşiri negative; lipsit de calităţi bune. Purtare rea. ♢ Viaţă rea (sau trai ~) viaţă plină de greutăţi; trai zbuciumat. Vorbe rele bârfeli; calomnii. Veste rea veste care întristează. ~ conducător de căldură (sau de electricitate) care nu transmite căldură (sau electricitate). A duce casă rea cu cineva a se certa tot timpul; a trăi în duşmănie. A-şi face sânge ~ (sau inimă rea) a se mâhni; a se întrista. 2) Care este câinos la suflet; plin de răutate; avan. Om ~. ♢ Poamă rea (sau soi ~) persoană cu apucături, deprinderi urâte. ~ de mama focului foarte rău. ~ la inimă lipsit de omenie; hain. 3) (despre acţiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (în superstiţii) Care aduce sau prevesteşte nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

RĂU3 réle n. 1) Calitate care întruchipează tot ce este negativ. ~l aduce daune. ♢ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu părere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) să aibă parte de lucruri neplăcute. De bine, de ~ deşi nu este aşa cum trebuie, dar te poţi împăca şi cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeaţă de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boală care apare la unii călători pe mare. ~ de munte stare de indispoziţie generală care apare în timpul urcării la mari înălţimi. 2) Principiu care vine în contradicţie cu morala; faptă nesocotită. ♢ A vorbi de ~ pe cineva a bârfi pe cineva. /<lat. reus

rắu (rea, pl. réi, réle), adj. – 1. Prost, hain, ticălos. – 2. Vătămător, dăunător, nefolositor, reprobabil, neruşinat. – 3. Crud, nedrept, cîinos. – 4. (Adv.) Nefavorabil, neplăcut. – 5. (Adv.) Mult. – 6. (S.n.) Neajuns, pricină de neplăcere. – 7. (S.n.) Răutate, maliţiozitate. – 8. (S.n.) Prejudiciu, stricăciune, violenţă, perturbare. – 9. (S.n.) Boală. – Mr. reu, arao, arău, megl. rǫu, rauă, istr. rewu. Lat. reus „acuzat” (Puşcariu 1452; Şeineanu, Semasiol., 183; REW 7274; Puşcariu, Dacor., III, 393), cf. vegl. ri, it. rio, prov., cat. reu, sp., port. reo. Formează numeroase expresii şi construcţii, în care indică sensul opus lui bun şi bine. Der. răutate, s.f. (maliţie; acţiune rea), cf. it. retà, retade; răutăcios, adj. (rău, desfrînat, pervers); înrăutăţi, vb. (a (se) face rău); înrăi, vb. (a face rău, a aţîţa); răufăcător, s.m. (cel care face rău); răuvoitor, adj. (care vrea rău); reavoinţă, s.f. (aversiune, înclinaţie spre rău).

RĂUL-COPÍILOR s. v. epilepsie.

RÂU, râuri, s.n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie şi care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Şir, coloană, mulţime de oameni în mers. Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârşit; potop. 3. (La pl.) Cusătură în linii şerpuitoare, care împodobeşte mânecile, de la altiţă la manşetă, şi piepţii cămăşilor de la costumul naţional. – Lat. rivus.

RÂU s. 1. (GEOGR.) apă. (Jiul este un ~ care străbate Oltenia.) 2. v. puhoi.

râu s. n., art. râul; pl. râuri

RÂU ~ri n. 1) Apă curgătoare mare care se varsă într-un fluviu sau într-o mare. Răutul este un ~ mic. 2) fig. Lichid care curge din abundenţă. 3) fig. Coloană de oameni care merg într-o direcţie. 4) la pl. fig. Broderie decorativă în linii şerpuitoare pe altiţa şi pe pieptul iilor. /<lat. rivus

rîu (-uri), s.n. – 1. Apă curgătoare mare. – 2. Feston, broderie, cusătură verticală. – Mr. arîu, megl. rou. Lat. rivus, rius (Puşcariu 1469; REW 7341; Bărbulescu, Arhiva, XXXVII, 245); cf. it., sp., port. rio (logud. riu, campan. arriu), prov., cat. riu. – Der. rîurean, adj. (riveran); rîura, vb. (a undui; a coase rîuri); rîuri, vb. (a undui, a curge, a forma un rîu); înrîuri, vb. (a influenţa, a avea influenţă), format prin traducerea fr. influer, cf. germ. Einfluss.

scóică de râu s. f. + prep. + s. n.


Powered by Rimeaza.org