15 definiţii pentru scoala :



SCULÁ, scol, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) trezi din somn, a (se) deştepta. ♢ Expr. (Refl.) A se scula din morţi = a învia. ♦ A (se) ridica (din pat) după o boală; a (se) vindeca, a (se) însănătoşi. 2. Refl. şi tranz. A (se) ridica în picioare, a (se) ridica de jos. 3. Refl. (Pop.) A se ridica să plece; p. ext. a începe o acţiune, a se apuca de o treabă. 4. Tranz. Fig. A mobiliza, a aduna (în vederea unei acţiuni). ♦ Tranz. şi refl. A (se) răscula. ♦ Refl. (Înv.) A porni la război, a se ridica (cu armele) împotriva cuiva. – Probabil lat. *excubulare.

SCULÁ vb. 1. v. trezi. 2. v. învia. 3. v. ridica. 4. a (se) ridica. (Se ~ în picioare.)

SCULÁ vb. v. creşte, declanşa, dezlănţui, fortifica, isca, izbucni, îndrepta, înfiripa, însănătoşi, întări, întrema, înzdrăveni, lecui, normaliza, porni, răscula, răzvrăti, reconforta, redresa, reface, restabili, revolta, ridica, stârni, tămădui, tonifica, vindeca.

A (se) scula ≠ a (se) aşeza, a (se) culca

A scula ≠ a aşeza

sculá vb., ind. prez. 1 sg. scol, 2 sg. scoli, 3 sg. şi pl. scoálă; conj. prez. 3 sg. şi pl. scoále

A SCULÁ scol intranz. 1) A face să se scoale. 2) fig. (persoane) A atrage într-o acţiune amplă de interes comun; a mobiliza. ~ tot satul. /<lat. excubulare

A SE SCULÁ mă scol intranz. 1) A trece de la o stare de somn la cea de veghe; a se trezi; a se deştepta. ~ la ora şapte.~ din morţi a învia. 2) A lua poziţie verticală; a se ridica în picioare. ~ de pe scaun.~ din pat (sau după o boală) a se însănătoşi. /<ngr. excubulare

sculá (scol, -át), vb. – 1. A ridica, a înălţa, a urca. – 2. A îndrepta, a desface, a pune drept. – 3. A deştepta, a trezi. – 4. (Refl.) A se trezi, a se deştepta. – 5. (Refl.) A se ridica, a se porni. – 6. (Refl., înv.) A se ridica din morţi, a învia. – 7. (Refl.) A se excita, a fi încins. – Mr. scol, sculare, megl. scol, sculari, istr. scolu. Origine obscură. Nu încape îndoială că este cuvînt identic cu it. collare „a urca şi a coborî cu ajutorul unei sfori”, sicil. kuḍḍari „a traversa”, prov. colar „a ridica vela” (cf. REW 2041), care sînt considerate ca provenind dintr-un lat. *collāre, din gr. ϰολάζω. Probabil trebuie să se pornească de la lat. *collum „gît” în sensul de „înălţime, eminenţă”, ca în lat. collis, cf. succollāre „a se urca în cîrcă” (der. directă din succollāre, Candrea, Éléments, 74, nu este posibilă şi a fost abandonată chiar de autorul ei). Lat. *collāre › alb. skul „a elibera” (Weigand, BA, III, 112; cf. REW 2990) nu pare clară. În general, se porneşte de preferinţă de la un lat. *excubulāre „a scoate din vizuină”, termen de vînătoare (Puşcariu, Conv., lit., XXXV, 16; Puşcariu 1559; Puşcariu, Studii şi notiţe filologice, 74; Philippide, I, 357; Pascu, I, 154; Rosetti, I, 171), imposibil din punct de vedere semantic şi fonetic (ideea semantică nu este cea de „a scoate”, ci de „a ridica”; *excŭbŭlo nu putea da scol). Celalalte explicaţii sînt la fel de imposibile: din lat. *excollocāre (Cihac, I, 146; Koerting 3366; Creţu 365; cf. contra Densusianu, Rom., XXXIII, 285); din lat. *excollevāre (Diculescu, Originile limbii romîne, Bucureşti 1907, 54; Pascu, Beiträge, 11); din lat. extollĕre (Geheeb 34); din sl. raskoliti, cf. răscoli (Philippide, Principii, 107). Der. sculat, s.n. (trezit); sculătoare, s.f. (orhidee, Orchis papilionacea, Orchis morio); sculăţel, adj. (sălţăreţ, vioi); sculăreţ, adj. (priapic); sculătură, s.f. (înv., înviere).

ŞCOÁLĂ, şcoli, s.f. 1. Instituţie de învăţământ public, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline; p. ext. activitate legată de această instituţie; învăţătură, învăţământ. ♦ Localul, clădirea în care este instalată şi funcţionează instituţia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor şi a cadrelor didactice dintr-o asemenea instituţie de învăţământ. 2. Fig. Izvor, sursă de cunoştinţe, de învăţături; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învăţătură, experienţă dobândită pe această cale. 3. Fig. Curent, mişcare ştiinţifică, literară, artistică etc. care grupează în jurul ei numeroşi adepţi; baza teoretică a acestei mişcări. ♢ Expr. A face şcoală = a avea un număr de adepţi. – Din bg., scr., rus. škola, pol. skola.

ŞCOÁLĂ s. 1. învăţătură, studiu. (A plecat la ~.) 2. (PED.) şcoală elementară v. şcoală primară; şcoală primară = şcoală elementară; şcoală secundară v. liceu. 3. (POL.) şcoală societară v. fourierism.

ŞCOÁLĂ s. v. intrigă, maşinaţie, pepinieră, uneltire.

şcoálă s. f., g.-d. art. şcólii; (instituţii, curente) pl. şcoli

ŞCOÁL//Ă şcoli f. 1) Instituţie de învăţământ elementar. 2) Instituţie de învăţământ specializată. ~ muzicală. 3) Clădire unde se află această instituţie. 4) Totalitate a instituţiilor de învăţământ de toate treptele; sistem de învăţământ. ♢ ~ superioară denumire comună pentru întreg sistemul de învăţământ superior. 5) fig. Proces de acumulare a cunoştinţelor dintr-un domeniu. A face ~. 6) Curent într-un domeniu de activitate, având mai mulţi adepţi. ~a flamandă. [G.-D. şcolii] /<sb. škola, pol. szkola

şcoálă (-óli), s.f. – Instituţie de învăţămînt. – Mr. sculie, scul’ó, megl. sculó. Lat. schola, prin intermediul sl. škola (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Densusianu, GS, VI, 363), cf. bg., sb. škola, pol. szkola, mag. iskola › var. Trans. işcoală (Treml., Magyar nyelvör, XXIX, 25; Gáldi, Dict., 167). Dialectele, din ngr. Der. şcolar, adj. (privitor la şcoală); şcolar, s.m. (elev); şcolăriţă, s.f. (elevă); şcolăresc, adj. (şcolar); şcolăreşte, adv. (ca elevii); şcolări, vb. (a studia, a învăţa la şcoală); şcolăret, s.n. (grup de elevi); şcoler(iu), s.m. (Trans., elev), cf. germ. Schüller. Din rom. provine bg. školar (Capidan, Raporturile, 234).


Powered by Rimeaza.org