8 definiţii pentru sfara :



SFÁRĂ s.f. Miros greu (şi fum) rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii, de la lumânări de seu etc.; fum înecăcios. ♢ Expr. A da sfară în ţară (sau, rar, în sat, în mahala etc.) = a da de ştire, a răspândi o veste. [Var.: şfáră s.f.] – Din sl. skvara.

sfáră s. f., pl. sfáre

SFÁRĂ f. Fum cu miros specific provenit din arderea grăsimilor sau a cărnii. ♢ A da ~ în ţară a da de ştire; a vesti. /<sl. skvara

sfáră2, sfáre, s.f. (înv.) sfadă, ceartă.

sfáră s.f. – 1. Fum, fum înecăcios. – 2. Miros greu, miros de carne sau de grăsime încinsă. – 3. (Înv.) Sacrificiu. – 4. Anunţ, ştire. – Var. Mold. şfară. Sl. skvara (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 337). Sensul 4, azi aproape exclusiv sfoară, în expresia „a da sf(o)ară’n ţară” „a face cunoscut”, fără îndoială din sensul înv. de a comunica ştirile importante prin focuri de strajă. – Der. sfarog, s.n. (obiect ars sau uscat), cu suf. -og (după Candrea, din rus. svarok; după Scriban, din sl. tvarogŭ „brînză”); sfarogi (var. sfărogi, sfîrlogi), vb. (a se face sfavog, a se scoroji), negreşit în relaţie expresivă cu (s)corogi; sfîrloagă, s.f. (încălţăminte uzată); sfarnic, s.n. (înv., altar pentru jertfă). – Din rom. provine ţig. suvara „veste” (Graur, BL, III, 186). Cf. scradă.

sfáră s.f. – Ceartă, gîlceavă, altercaţie. Sl. svara (Tiktin). Sex. XVI, înv.

ŞFÁRĂ1 s.f. v. sfară.

ŞFÁRĂ2 s.f. v. sfoară.


Powered by Rimeaza.org