8 definiţii pentru spurc :
SPURC s. v. aghiuţă, demon, diavol, drac, excrement, fecale, guzgan, încornoratul, lup, naiba, necuratul, reumatism, satană, şobolan, tartor.
SPURC ~uri n. reg. Materie rezultată din digestie; materii fecale; excrement. /<lat. spurcus
SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. şi refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-şi evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creştine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare.
SPURCÁ vb. 1. v. pângări. 2. v. profana. 3. (BIS.) (pop. şi fam.) a se dedulci. (S-a ~ în timpul postului.)
SPURCÁ vb. v. batjocori, compromite, dedulci, defeca, dezonora, drăcui, ieşi, înjura, necinsti, ocărî, ridiculiza, silui, terfeli, viola, zeflemisi.
spurcá vb., ind. prez. 1 sg. spurc, 3 sg. şi pl. spúrcă
A SPURCÁ spurc tranz. 1) A pune în contact cu ceva murdar; a pângări. 2) fig. (demnitatea, onoarea, reputaţia etc.) A supune unei batjocuri; a pângări; a profana; a huli. /<lat. spurcare
A SE SPURCÁ mă spurc intranz. 1) A evacua excrementele; a se scârnăvi; a defeca; a excreta. 2) fig. A se deda la ceva rău, nepermis. 3) A mânca de frupt (în timpul postului). /<lat. spurcare