14 definiţii pentru timp :



TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s.n., (IV, înv. şi II) timpi, s.m. I. S.n. Dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S.n. şi (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfăşurării unei acţiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ♢ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ♢ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În acelaşi timp = simultan; de asemenea. ♢ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (şi aşteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ♢ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S.n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S.m. şi (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mişcări, ale unei operaţii, ale unui fenomen, ale unei acţiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei maşini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S.n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referinţă şi momentul în care se petrece acţiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris.

TIMP s. 1. vreme. (~ul trece pe nesimţite.) 2. v. perioadă. 3. v. răstimp. 4. v. ani. 5. v. curs. 6. v. durată. 7. răstimp, (Transilv.) scopot. (În acest ~, el era plecat la cumpărături.) 8. (FIZ.) timp de înjumătăţire = perioadă de înjumătăţire. 9. v. sezon. 10. v. vreme. 11. v. moment. 12. v. dată. 13. v. răgaz. 14. v. vremuri. 15. (TEHN.) fază. (Motor cu 4 ~.) 16. (MUZ.) bătaie. (La primul ~ ...) 17. (MET.) vreme, (reg.) veac. (~ frumos.)

TIMP s. v. anotimp, cadenţă, etate, măsură, ritm, ritmică, rodul-pământului, sezon, tact, vârstă.

timp (fază a unei mişcări, a ritmului) s. m., pl. timpi

timp (formă de existenţă a materiei, stare a atmosferei) s. n.

timp (interval, categorie gramaticală) s. n., pl. tímpuri

TIMP1 ~uri n. 1) filoz. Categorie filozofică care desemnează durata, succesiunea şi simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre două momente măsurat în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioadă cât durează ceva; durată; vreme. ♢ Câtva ~ o perioadă scurtă. Tot ~ul mereu; întruna. Cu ~ul cu încetul; treptat. În acelaşi ~ concomitent; simultan. 4) pop. Moment oportun; împrejurare potrivită pentru o acţiune; prilej; ocazie. La ~.(Toate) la ~ul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioadă determinată istoric; epocă. ♢ Pe ~uri demult; cândva. 6) Stare meteorologică într-o perioadă dată (într-o anumită regiune); vreme. ~ ploios. 7) lingv. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă momentul în care are loc acţiunea. /<lat. tempus, ~oris

TIMP2 ~i m. 1) Fiecare dintre fazele unei mişcări, ale unei acţiuni. ♢ În doi ~i şi trei mişcări foarte repede. 2) muz. Fiecare dintre părţile egale ca durată care alcătuiesc o măsură; bătaie. 3) Fiecare dintre fazele ciclului unui motor. Motor în patru ~i. /<lat. tempus, ~oris

timp (-puri), s.n. – Vreme. – Megl. timp. Lat. tempŭs (Puşcariu 1729; REW 8634), cf. it., port. tempo, prov., fr., cat. temps, sp. tiempo. – Der. timpuriu, adj. (prematur), mr. timburiu, probabil, din pl. timpuri, ca fumuriu de la fum (după Densusianu, Hlr., 163; Puşcariu 1732 şi REW 8632, de la un lat. temporῑvus, cf. mil. temporiv, ven. gen. temporivo); (i)estimp, adv. (anul acesta); pretimpuriu, adj. (prematur). Der. neol. (din fr.) temporal, adj.; temporar, adj.; temporiza, vb.; contemporan, adj.; contratimp, s.n.; extemporal, adj. – Cf. răstimp.

CONSECUŢIA TÍMPURILOR s. v. corespondenţa timpurilor.

în tímp ce loc. conjcţ.

î́ntre tímp loc. adv.

TIMPUL SĂVÂRŞÍT s. v. perfectul simplu.

ţimp (-pi), s.m. – (Banat) Coapsă. – Var. ţîmp. Mag. comb (Candrea).


Powered by Rimeaza.org