27 definiţii pentru tine :



DU-TE-VÍNO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)

du-te-víno s. n.

PER TÚ adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. După germ. per du.

per tú prep. + pr.

TIGVĂ DE TÍNĂ s v. pepene.

TÍNĂ s.f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina.

TÍNĂ s. v. argilă, clisă, humă, jeg, lut, mâl, mocirlă, murdărie, nămol, necurăţenie, noroi, pământ.

tínă s. f., g.-d. art. tínei

TÍNĂ f. pop. 1) Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite; noroi; glod. 2) Loc cu asemenea pământ. 3) fig. Mediu nesănătos, care contribuie la degradarea personalităţii. 4) fig. Faptă sau vorbă nedemnă; murdărie. [G.-D. tinei] /<sl. tina

tínă (-ni), s.f. – Noroi, nămol, glod. Sl. (ceh., rus.) tina (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 411). Se foloseşte mai ales în Trans. – Der. tinos, adj. (noroios, mocirlos); tinoavă, s.f. (Trans. de N, mocirlă, baltă de noroi); întina, vb. (a murdări cu noroi, a umple de noroi; a păta; a prihăni).

TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ţine locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcţie de subiect) Tu râzi. ♦ (Impersonal) Tu şcoală, tu studii, şi el un golan. ♢ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aştepta să fie. 2. (La dativ, în formele ţie, îţi, ţi, -ţi, ţi-) Nu ţi-l dau. ♢ (Cu funcţie de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ţi gura! ♢ (Cu funcţie atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ţi vezi mama. ♢ (Impersonal) Ţi-ai găsit! ♢ (Cu valoare de dativ etic) Ţi le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ♢ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezeşti? ♢ (Impersonal) Ia te uită la el! ♢ (Precedat de prepoziţii, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care priveşti încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu ştii. [Dat. ţie, îţi, ţi, -ţi, ţi-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.

TU pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. şi fam.) mata. (~ ce spui?)

tu pr., d. acc. ţíe, neacc. îţi, ţi, ţi-, -ţi (dându-ţi), -ţi- (dându-ţi-se), ac. acc. tíne, neacc. te, te-, -te (intreabă-te), -te- (vedea-te-aş )

TU pron. pers. pers. II sing. (ţie, îţi, ţi, (pe) tine, te) 1) (indică persoana către care se adresează vorbitorul) ~ înveţi.Nici ~ cal, nici ~ căruţă nimic. 2) (formele de dativ înaintea unui verb au valoare posesivă) Îţi scrii lucrarea? 3) (formele atone la dativ şi acuzativ servesc la formarea diatezei reflexive) Te frământă zi şi noapte. 4) (se foloseşte cu valoare personală generalizatoare) Ia te uită ce s-a întâmplat. /<lat. tu

tu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creaţie expresivă, proprie limbajului copiilor; se foloseşte mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s.n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s.f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s.n. (Trans., bucium mic); tutuc, s.n. (lemn, scurtătură), în Olt. şi Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluş, s.m. (Munt., lemn, trunchi).

tu adv. – Se foloseşte ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de „nici măcar, nici cel puţin”. Sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezenţa dat, etic.

tu pron. – Pron. personal, pers. 2 sing. – Mr., megl., istr. tu, mr. tine. Lat. (Puşcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. Dat. ţie, forma atonă (î)ţi, Mold. ţia (istr. a ţie); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca şi în cazul lui -mi, -ţi, enclitic înlocuieşte adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna taîţi văd mînavăd mîna-ţi, şi prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ţi mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îţi se foloseşte şi ca dat. etic, cf. îmi, îi. – Der. tutui, vb., după fr. tutoyer.

tu pr., d. acc. ţie, neacc. îţi, ţi (ţi se dă), ţi- (ţi-a dat, ţi-l dă), -ţi (dându-ţi), -ţi- (dându-ţi-se), ac. acc. tíne (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aş)

ŢÍNE, ţin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în braţe etc.) şi a nu lăsa să scape. ♢ Expr. A-i ţine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naş cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieţii cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creştin). A-i ţine (cuiva) cununa = a fi naş (cuiva) la cununie. A ţine frânele ţării (sau împărăţiei etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o ţară etc. A ţine pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ţine ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viaţa cuiva şi a dispune de ea după bunul său plac. ♢ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ţinem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ţinându-se de mână. ♢ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuşi) Ţine de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primeşte! ♦ (Determinat prin „în braţe” sau „îmbrăţişat”) A cuprinde pe cineva cu braţele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrăţişa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ţine mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susţine un obiect greu (ridicat de la pământ) şi a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau pluteşte să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ♢ Expr. A nu-l (mai) ţine pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutăţii, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ţine pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ţine (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcţia, a potoli o senzaţie dureroasă etc.). ♦ A se menţine într-un loc, a nu se prăbuşi, a nu cădea de undeva. Se ţine tare în şa. 2. Refl. A fi prins sau fixat uşor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ţinea numai într-un cui. ♦ Intranz. şi refl. A fi bine fixat sau înţepenit undeva (şi a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ţine bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, păşind cât mai aproape de el şi a nu-l părăsi nici o clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruinţele sale, cu insistenţele sale pentru a-i câştiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înşirui. Automobilele se ţineau lanţ. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ♢ Expr. A se ţine de ale sale = a-şi vedea de treabă. 6. Intranz. şi refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparţine cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competenţa cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufleteşte de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afecţiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susţine pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simţi imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziţie sau atitudine. ♢ Expr. A ţine nasul sus sau (refl.) a se ţine cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretenţios. A ţine capul sus sau (refl.) a se ţine cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A ţine (pe cineva sau ceva) în evidenţă = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenţie deosebită. A ţine (ceva) în suspensie = a nu se pronunţa sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuinţă, sălaş, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forţa pe cineva să stea într-un anumit loc. ♢ Expr. A ţine (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mişca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ♢ Expr. A ţine pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menţine. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-şi urmeze drumul. ♢ Expr. A-i ţine cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aştepta pe cineva în drum şi a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câştiga bunăvoinţa, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ţine drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ţine cuiva drumul legat = a împiedica acţiunile cuiva, libertatea cuiva. A ţine (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-şi vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aştepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ♢ Expr. A se ţine în rezervă (sau la o parte, la distanţă) = a nu lua parte la ceva, a se abţine de la ceva. A se ţine sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-şi duce traiul, a vieţui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziţie, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ţinută. Se ţinea drept. ♢ Expr. A nu se mai (putea) ţine pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-şi lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia îşi ţine lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ţine să nu râdă. ♢ Expr. A-şi ţine firea = a-şi păstra liniştea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reţine. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuinţă). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparţine) la sine sau pentru sine; a reţine pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins şi neschimbat, a conserva. ♢ Expr. A ţine legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ţine cuiva (sau, reg., a ţine pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ţine taina (sau secretul) sau a ţine (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe faţă, a nu destăinui un secret. A ţine minte = a nu uita (ceva), a-şi aminti de... ♦ A cruţa, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ♢ Expr. A-i ţine cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ţine (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ţine (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ţine (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu acelaşi drum (sau aceeaşi cale, aceeaşi direcţie), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ţine-te de drumul acesta până acasă. ♢ Expr. (înv.) A ţine marea sau (intranz.) a ţine spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu stricteţe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ♢ Expr. A ţine zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorinţă. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.) A ţine la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-şi schimba hotărârea. 6. Refl. şi intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menţine în condiţii bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ♢ Expr. (Refl.) A se ţine (sau, tranz., a ţine pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ţine gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ţine-te (sau te ţine) bine sau (intranz.) ţine bine! formulă de îndemn şi de încurajare. (Refl.) Să se ţină bine! formulă de ameninţare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ţine la galop. 7. Refl. şi tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate şi putere. ♢ Expr. A (se) ţine viu (sau în viaţă, cu zile etc.) = a (se) menţine în viaţă; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ♢ Expr. A ţine loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcţia de..., a servi drept..., a fi întrebuinţat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia duşmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcţia sau administraţia sa; a fi însărcinat cu o funcţie (şi a o exercita). ♢ Expr. A ţine casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A ţine socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării şi ieşirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale şi a le creşte (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosinţă pe timp limitat o proprietate; a deţine (în calitate de chiriaş, de arendaş). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreţinerii unei case, unei gospodării etc. ♢ Expr. A ţine casă (cu cineva) = a convieţui cu cineva (în calitate de soţ şi soţie). A ţine casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ţine casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros şi des mulţi oaspeţi. A-şi ţine rangul = a avea un fel de viaţă potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreţine. ♢ Expr. A ţine (pe cineva) la şcoală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la şcoală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. şi refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ♢ Expr. (Tranz.) A-şi ţine capul (sau viaţa, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face faţă cheltuielilor necesare vieţii; a se întreţine, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ♢ Expr. A ţine pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorinţele. A ţine bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreţine bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relaţii de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupeşti) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părţi ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcţie). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acţiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ţinu masa trei zile. ♢ Expr. A o ţine numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ţine fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ţine înainte (sau întruna) că... = a susţine cu tărie, cu insistenţă că... A (o) ţine (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...) A ţine pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuţiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ţine o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ţine judecată = a judeca. A ţine sfat = a se sfătui, a delibera. A ţine luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ţine strajă = a străjui, a sta de strajă. A ţine locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. şi refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te ţineam mai tânăr! ♢ Expr. (Tranz.) A ţine (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. şi: (reg.) ţiu. – Var.: ţineá vb. II] – Lat. tenem.

ŢÍNE interj. v. poftim!

ŢÍNE vb. 1. a avea, a purta. (~ în mână un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agăţa. 5. a purta, a sprijini, a susţine. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 6. v. aparţine. 7. v. rezista. 8. v. păstra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haină care ~ la tăvăleală.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ două luni.) 12. v. păstra. 13. a opri, a păstra, a rezerva. (I-a ~ loc la rând.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ până a doua zi.) 17. a se întinde, a se lungi, a se prelungi. (Şirul ~ până departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trăi. 24. v. întreţine. 25. v. pronunţa. 26. v. durea.

ŢÍNE vb. v. apăra, considera, crede, închipui, socoti, vedea.

ţíne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ţin, 2 sg. ţii, l pl. ţínem, 2 pl. ţíneţi; conj. prez. 3 sg. şi pl. ţínă; ger. ţinând; part. ţinút

A ŢÍNE ţin 1. tranz. I. 1) (obiecte sau fiinţe) A apuca (cu mâna, cu dinţii etc.), nelăsând să cadă sau să scape. ~ în mână un buchet de flori. 2) (obiecte sau fiinţe care pot cădea) A face să nu cadă, servind drept suport. ♢ A (nu)-l ~ picioarele (pe cineva) a nu mai putea sta pe picioare; a fi foarte obosit. A (nu)-l ~ pământul (pe cineva) a (nu) trăi pe pământ. Nu-l mai ~ locul (pe cineva) se spune despre cineva, care nu-şi găseşte astâmpăr (de bucurie sau de nerăbdare). 3) (fiinţe) A face să rămână (într-un anumit loc sau într-o anumită situaţie). ♢ ~ sub cheie a face să stea încuiat. ~ sub strajă a ţine arestat. ~ la distanţă (pe cineva) a nu permite cuiva să devină familiar. ~ în gazdă a avea pe cineva în locuinţă ca chiriaş. 4) (obiecte) A păstra pentru a avea la îndemână. ♢ ~ la pastramă a face să îndure foame. 5) A pune în imposibilitatea de a se mişca. ~ locului. 6) (obiecte, bilete etc.) A lăsa în rezervă. ~ un loc la parter. 7) pop. v. A REŢINE. 8) (persoane) v. A ÎNTREŢINE. ♢ ~ (toată) casa a suporta cheltuielile necesare pentru întreţinerea gospodăriei şi a familiei. 9) pop. (despre bărbaţi) A avea ca soţie. 10) pop. (mărfuri) A avea în vânzare. 11) (urmat de o propoziţie complementară cu conjunctivul) A dori în mod deosebit. Ţin să vă comunic. II (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de comunicare a unei poziţii a corpului sau a părţilor lui) ~ mâna ridicată. ♢ ~ nasul sus a fi înfumurat, îngâmfat. ~ capul (sau fruntea) sus a se purta cu demnitate. 2) (sugerează ideea de trăire a unor stări temporare) Frica l-a ţinut un moment. 3) (sugerează ideea de înfrânare a unor porniri interne) ~ bucuria ascunsă. ♢ A-şi ~ gura a nu spune nimic; a tăcea. A-şi ~ răsuflarea a nu respira. 4) (sugerează ideea de perpetuare a unei stări de lucruri) ~ cărţile în ordine. ♢ ~ minte a nu uita. 5) (sugerează ideea de neabatere de la ceva) ~ calea spre oraş. ♢ A (o) ~ numai (sau tot) o fugă a alerga fără întrerupere. ~ legea a respecta legea. 6) (sugerează ideea de administrare) ~ un hotel. ♢ ~ registrele a face operaţii necesare în registre. ~ socotelile a înregistra toate cheltuielile şi veniturile. 7) (sugerează ideea de posesiune) ~ un cal. 8) (sugerează ideea de stăpânire temporară) ~ o cetate. 9) (sugerează ideea de folosire a serviciilor cuiva) ~ o guvernantă. 10) (sugerează ideea de consumare a unor valori materiale sau morale) Rochia o ~ o sută de lei. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de acelaşi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): ~ o conversaţie a conversa. ~ o cuvântare (sau un discurs) a cuvânta. ~ un pariu a paria. ~ partea cuiva a părtini. ~ sărbătoare a sărbători. ~ post a posti. 2. intranz. 1) A fi suficient de rezistent. Casa de piatră ţine mult. 2) A fi în dependenţă (de ceva). Ţine de alt compartiment. 3) A fi ataşat sufleteşte. Ţine la fraţi şi surori. 4) A avea o anumită durată; a dura; a continua; a se prelungi. Viscolul ţine de două nopţi. ♢ A-i ~ cuiva de urât a distra pe cineva (ca să-i treacă mai uşor timpul). 5) A ocupa un anumit spaţiu; a se întinde. Cât ţine câmpia. /<lat. tenere

A SE ŢÍNE mă ţin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cădea. Casa se mai ~. 3) A merge mereu în imediată apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tată-său. 4) A nu se îndepărta (de ceva) conformându-se. ~ de lege. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de îndeletnicire) ~ de muncă. ♢ ~ de ale sale a continua să procedeze în felul său. ~ de casă a duce o viaţă casnică; a nu fi uşernic. ~ la distanţă a) a merge la o oarecare depărtare după cineva sau după ceva; b) a fi puţin sociabil. 2) (sugerează ideea de dăinuire a însuşirii sau a împrejurării exprimate de cuvântul din îmbinare) ~ mândru. ♢ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slăbiciune fizică; b) a fi beat. /<lat. tenere

ŢINERE DE MÍNTE s. v. memorie.

ZO TE CÚŞTE sint. (Trans. de V.) Dumnezeu să fie cu tine. (lat. Deus te constet)


Powered by Rimeaza.org